Cum se simte Simona Halep după accidentarea de la Melbourne: ”Piciorul este încă umflat”. Direct în turul 2 la Doha

Comentează

Cum se simte Simona Halep după accidentarea de la Melbourne. ”După două săptămâni, ieri a fost prima zi în care am jucat un pic. Mi-am dat drumul la picior, mă simt bine, dar mai e un pic umflat”, a explicat Simona Halep.Medicul Ștefan Irimia este cel care a consultat-o pe numărul 2 WTA la Cluj-Napoca și acesta a vorbit despre starea în care se află numărul 2 WTA, înainte de plecarea la Doha. "Simona se simte mult mai bine. Aseară s-a antrenat şi cel mai important este că nu simte nicio durere. În urmă cu foarte puţin timp a plecat deja spre Bucureşti, iar mâine va mai face un RMN la Bucureşti şi mi-l va trimite şi mie ca să vedem rezultatul exact înaintea plecării la Doha.Se simte bine, iar luni va pleca spre Doha", a spus Irimia despre situaţia Simonei Halep, care a suferit o afecţiune la talpă”, a spus Irimia, pentru News.ro.În acest weekend, Simona Halep susţine la Cluj-Napoca echipa de Fed Cup în duelul contra Canadei,  meci ce se dispută în cadrul primului tur al Grupei Mondiale II.După prima zi, echipa României conduce Canada, scor 2-0.

A evitat jumătatea de tablou dificilă

Simona Halep va juca direct în turul 2 la Doha, dacă se va reface după accidentarea suferită la Australian Open şi va decide că poate intra pe teren la Qatar Total Open (19-24 februarie).

Favorită numărul 2, Halep va avea bye în primul tur, urmând să joace în turul al doilea cu învingătoarea din meciul Ekaterina Makarova (Rusia) - Shuai Zhang (China).

Românca are 3-2 în duelurile directe cu Makarova, în faţa căreia a pierdut categoric în sferturile Australian Open 2015 (4-6, 0-6), şi e condusă de Zhang, scor 1-2, pe care a învins-o doar în 2012, înainte de a-şi începe ascensiunea spre vârful ierarhiei mondiale.

Pe jumătatea de tablou a Simonei Halep se mai află Caroline Garcia, Kristina Mladenovic, Garbine Muguruza, Elise Mertens, Madison Keys, Karolina Pliskova (posibila adversară din sferturile de finală) sau Anastasija Sevastova, pe care ar putea să o întâlnească în optimi.

A doua jucătoare a lumii a evitat jumătatea de tablou mai dificilă, cea pe care se află liderul mondial Caroline Wozniacki, Maria Sharapova, Johanna Konta, Angelique Kerber, Elina Svitolina, Petra Kvitova sau Jelena Ostapenko.

Astfel, optimile de finală ar putea propune un adevărat şoc, Wozniacki - Sharapova, alături de alte dueluri extraordinare, precum Kerber - Konta ori Svitolina - Kvitova.

Citește și: VIDEO/De ce fuge Cătălina Ponor de căsătorie și de maternitate. ”E bine pentru psihicul meu să mă relaxez”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul rețelelor Mega Image și Profi, se confruntă cu o problemă de securitate cibernetică. Foto: Profimedia
19:15
Mega Image se confruntă cu probleme tehnice, la câteva zile după incidentul de securitate al grupului Ahold Delhaize
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, cunoscut pentru gama sa variată de produse accesibile, de la jucării și articole de papetărie până la decorațiuni și gustări, își anunță intrarea pe piața din România în 2027.
18:11
Un retailer danez cu peste 1.100 de magazine intră în România în 2027. Plan de extindere cu 87 de magazine
MONDEN
Actorul Alexandru Ion | sursa foto: Instagram
19:07
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
Mona Segall la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
18:02
Probleme la Asia Express 2026: „12 oameni erau pe perfuzii în același timp”. Ce a spus Mona Segall
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
20:03
Reacția lui Dominic Fritz după ce PSD a anunțat că intră cu 11 miniștri în Guvernul Luca Niculescu
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:09
Sorin Grindeanu anunță că PSD va evalua Guvernul Luca Niculescu după 6 luni. Indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități, printre priorități
Ultimele știri
20:25
Pensiile vor fi indexate după doi ani, promite Florin Manole, propus de PSD ministrul Muncii în Guvernul Luca Niculescu: „Dacă nu primesc bani de majorare, plec”
20:29
O nouă țintă aeriană a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. A fost emis mesaj RO-Alert
20:25
La 20 de ani, a cumpărat o casă cu două etaje în satul bunicii cu 9.000 de euro. Primu lucru renovat a costat cu o treime mai mult
20:12
Familia tânărului ucis de un tigru în Marea Britanie îi roagă pe oameni să nu mai distribuie clipul, după ce Donald Trump l-a postat pe rețeaua sa de socializare
TRENDING
14:08
Un profesor din Timișoara a câștigat 575.000 de lei din meditații într-un singur an
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
11:49
Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte de Consiliu Județean, a fost ucis pe o trecere de pietoni
Foto: Buturuga Mică
17:16
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
16:42
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
16:02
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
15:24
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
15:04
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu
16:26
Persoanele cu mobilitate redusă pot intra fără tichet în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Cum funcționează sistemul
Pâine pe rafturile unui magazin
15:16
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
Romarm SA și cele 15 filiale ale sale vor fi reorganizate într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului. Foto: Facebook / Defense Romania
15:10
Reorganizare masivă la Romarm: Ministrul Economiei, Irineu Darău, anunță transformarea companiei și a celor 15 filiale într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului
Castelul Peleș
15:05
Concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Peleș, după ce Narcis Ion a demisionat în contextul scandalului fraudei cu bilete. Cine poate participa la examen
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice