Astra Giurgiu s-a calificat pentru prima dată în grupele Liga Europa, în ciuda faptului că a pierdut returul de pe teren propriu cu Lyon, 0-1. Giurgiuvenii câştigaseră pe terenul francezilor cu 2-1, rezultat suficient până la urmă pentru calificare. Daniel Isăilă, antrenorul Astrei, şi-a felicitat echipa la finalul partidei, şi speră să întâlnească adversari cât mai puternici în grupe."Cred că a fost cea mai lungă zi din viaţa mea, începând de dimineaţă până la ultimul fluier al arbtirului. Sunt mândru de aceşti băieţi şi sunt sigur că putem face lucruri extraordinare. Am luptat, am avut şi şansă şi neşansă, important e că am gestionat bine, chiar dacă am primit gol.Important e că ne-am calificat. Am intrat puţin timoraţi, poate că presiunea a fost foarte mare. După pauză am intrat altfel, am pus probleme în atac şi important e că totul s-a terminat cu bine. Tensiunea a fost extraordinară!Îmi doresc cei mai frumoşi adversari, echipele cele mai puternice. Aşa capeţi experienţă, entuziasm şi aşa mai departe. O să sărbătorim, dar cumpătat, pentru că mai sunt două zile şi începe o nouă partidă pentru noi. Bucuria trebuie să fie de scurtă durată, pentru că mereu urmează un nou joc", a declarat Isăilă la Digi Sport.Tragerea la sorţi a grupelor Liga Europa va avea loc vineri, de la ora 14.00, şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 1 şi Eurosport.