Transferul atacantului român Adrian Mutu (35 de ani) la formaţia indiană Pune City a fost blocat de FIFA.
Mai mult decât atât, în completarea acestei informaţii, directorul clubului Fiorentina, Daniele Prade, a declarat că nu s-a pus problema, niciun moment, ca românul să revină la gruparea italiană.
"Pe Mutu l-am luat pentru Pune City, dar nu s-a pus niciodată problema să revină la Fiorentina. Au fost nişte probleme birocratice şi totul s-a prăbuşit", a spus Prade, potrivit Mediafax.Potrivit publicaţiei ”Times of India”, Adi Mutu are interdicţie din partea FIFA de a juca la Pune City! Şi asta deoarece atacantul a evoluat pentru Petrolul Ploieşti şi după 31 august, dată la care se încheiase perioada de transferuri.”Doar jucătorii care şi-au încheiat contractul înainte de data limită pentru transferuri pot primi dreptul de a semna cu o altă echipă”, scriu jurnaliştii de la ”Times of India”, citând o sursă din cadrul FIFA.