De ce au fost blocate conturile FRF. Probleme mari pentru FRF, informează Gazeta Sporturilor, după ce conturile Federaţiei au fost blocate din cauza restanţelor pe care administraţia Burleanu le are către foşti angajaţi.ACTUALIZARE. Federația a reacționat, printr-un comunicat de presă. ”În legătura cu articolul apărut în ediția online a Gazetei Sporturilor de astăzi referitor la o presupusă blocare a conturilor FRF, facem următoarele precizări:Federația Română de Fotbal a înțeles să își execute de bunăvoie obligațiile și, implicit, consideră că nu mai are debite neachitate față de domnul Paraschiv.FRF nu are niciun cont blocat pe speța Paraschiv. Cererea domniei sale de executare silită este în stadiul efectuării unei expertize. FRF a pus la dispoziția expertului toate documentele solicitate.
Conform informaţiilor publicate de Gazeta Sporturilor, FRF are deja contul de la Bancpost blocat, iar acum ajunge în situaţia critică în care e în pericol de a fi ”oprită” peste tot.Marcel Paraschiv, fost referent la departamentul organizare/protocol, care a fost pus pe liber de Burleanu, a câştigat litigiul cu FRF şi a fost repus în funcţie, însă, după cum scrie sursa citată, condiţiile de lucru sunt jenante.Are la dispoziţie doar un birou şi un scaun, fără calculator, fără telefon, zero atribuţii, distribuit într-o cameră din clădirea mică a federaţiei, separat de grosul instituţiei.Acum, FRF ajunge în postura de a i se bloca toate conturile printr-o procedură de executare silită în "dosarul Paraschiv"!Citiți șiMarcel Paraschiv a câștigat procesul cu FRF. Are de primit 88.000 de lei și a fost reîncadrat / EXCLUSIVFRF, executată silit! Un fost angajat al instituţiei a obţinut acest verdict în instanţă