Digi Sport va transmite următoarele trei sezoane de Primera Division

Comentează

Postul Digi Sport a anunțat că va transmite, pentru următoarele trei sezoane, meciurile din prima ligă de fotbal a Spania, cea care dă, în acest moment, deținătoarea Ligii Campionilor, FC Barcelona, și pe cea a Ligii Europa, FC Sevilla.IATĂ COMUNICATUL:          Digi Sport va transmite, din această lună, un nou sezon din Campionatul Spaniei. La Liga începe pe 21 august cu meciul dintre Malaga şi F.C Sevilla, meci ce va fi transmis în direct de Digi Sport. Drepturile de transmisie pentru Primera Division au fost achiziţionate pentru următorii 3 ani. “Pentru noi campionatul Spaniei este unul de tradiţie, îl difuzăm încă de la debutul Digi Sport, din 2009. Este vorba de o continuitate, ne dorim să le oferim telespectatorilor cele mai bune competiţii şi La Liga face, cu siguranţă, parte dintre ele. În următorii 3 ani campionatul Spaniei, cel mai puternic al Europei, se va vedea pe canalele HD Digi Sport”, spune George Dobre, redactor şef Digi Sport.          În aşteptarea celui mai important meci din Primera Division, El Clasico dintre Real Madrid si FC Barcelona, care va avea loc pe 8 noiembrie, Digi Sport oferă spaţii ample în emisiunile şi programele Digi Sport 1, 2 şi 3 pentru a transmite şi analiza meciurile din campionatul Spaniei. Cristiano Ronaldo, Messi, Neymar, Sergio Ramos, Andres Iniesta, Fernando Torres sau Dani Alves vor fi doar o parte din vedetele noului sezon în La Liga pe care clienţii RCS & RDS le vor putea urmări în această toamnă.          Digi Sport oferă, prin intermediul celor 3 canale HD, cel mai complet şi complex conţinut din domeniul sportiv pe micul ecran în România. Pe canalele de sport din portofoliul RCS & RDS pot fi urmărite zeci de competiţii sportive, în EXCLUSIVITATE. Pe lângă toate meciurile din Preliminariile EURO 2016 şi Cupei Mondiale 2018, Digi Sport va transmite, în următorii trei ani, campionatul de fotbal al Italiei, Serie A, pe cel al Franţei, Ligue 1, şi TOATE partidele din Liga 1 si din Cupa Ligii. Campionatele de fotbal ale Braziliei, Argentinei, Scotiei si Belgiei, competiţii naţionale şi cupele europene de handbal, bachet şi volei, precum şi turneele de tenis ATP 1000 si WTA sunt şi ele, LIVE, pe canalele RCS & RDS.       Din portofoliul Digi Sport nu lipsesc sporturile cu motor, întreg sezonul Moto GP, DTM şi Indy Car fiind disponibil EXCLUSIV pe Digi Sport. „La noi telespectatorul poate urmări toate competiţiile care îl interesează, de la marile campionate de fotbal ale Europei până la tenis, atletism, gimnastică sau sporturi cu motor. Acesta a fost de la început scopul Digi Sport, de a oferi celui de acasă varietate şi posibilitatea de a urmări sportul favorit pe unul dintre cele 3 canale HD. Noutatea absolută a toamnei va fi că vom transmite, EXCLUSIV în România, Cupa Mondială la Rugby, competiţie la care participă şi naţionala României”, spune redactorul şef Digi Sport, George Dobre.          În următorii 3 ani Digi Sport va transmite cele mai importante meciuri din Primera Division. Toate partidele, dar şi multe alte informaţii de ultimă oră despre echipe şi programul complet al campionatului pot fi accesate pe www.digisport.ro. Fazele VIDEO în timp REAL pot fi accesate şi pe mobil, pe m.digisport.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un doctor care se află pe holul spitalului
19:42
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
19:09
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
17:46
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
17:29
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu va depune pe 15 octombrie la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:11
Anunțul făcut de Luca Niculescu după noile negocieri cu partidele pentru a primi votul în Parlament
Un barbat in costum gri sta la o masa si acordă un interviu
InterviuExclusiv
18:00
Politologul Gheorghe Fârte critică dur graba formării Guvernului: „Neserios și iresponsabil. Președintele a făcut o greșeală teribilă”
Ultimele știri
20:42
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
20:35
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
20:00
Proprietarul unui restaurant de sushi a construit camere ilegale pentru 21 de angajați într-un depozit de mâncare, în Italia
16:06
5 știri Economic: Într-o singură lună, România a pierdut populația unui orășel
TRENDING
09:54
Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
20:32
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
15:00
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
18:44
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Toamna aduce nu doar frunze căzătoare și seri răcoroase, ci și o varietate de fructe bogate în fibre, perfecte pentru a diversifica alimentația.
18:20
5 fructe de toamnă bogate în fibre, recomandate de nutriționiști
New Project (3)
18:08
Fenomenul ORIGINS a cucerit Bucureștiul: Mahmut Orhan și un lineup de excepție au semnat petrecerea anului la Romaero
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
15:57
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Nicușor Dan
15:45
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
Persoane participa la un protest intitulat Niciuna infranta. Niciuna uitata. Niciuna mai putin. impotriva violentei asupra femeilor, in Piata Victoriei din Bucuresti, miercuri, 18 iunie 2025.
15:22
Cornelia, al 31-lea femicid din România în 2026, a cerut ajutor, dar nu și-a reclamat soțul. Legea există, dar întârzie să fie aplicată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
14:59
Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis arestul la domiciliu, însă decizia nu este definitivă
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?