Portarul macedonean Kristijan Naumovski s-a întors la Dinamo, acolo unde a fost mai mult ”rezervă”. Știrea a fost anunțată astăzi de către site-ul oficial al ”câinilor roșii”.“Am ajuns la acord pentru transferul lui Naumovski, un portar de valoare, care știe foarte bine ce înseamnă Dinamo”, a declarat managerul general Daniel Stanciu, pentru site-ul oficial al clubului din Ștefan cel Mare. “Sunt bucuros că am revenit la Dinamo. Am jucat 4 ani în Ștefan cel Mare, Dinamo este casa mea în România. Știu ce înseamnă tricoul alb-roșu, cunosc suporterii și sper să readucem echipa în cel mai scurt timp în fruntea clasamentului”, spune noul portar al dinamoviștilor.