Dinamoviștii și-au prezentat scuze pentru momentul grosolan de la Voluntari: ”Iartă-ne, Maestre!”. Suporterii echipei Dinamo s-au umplut de penibil la meciul de la Voluntari cu Juventus București, când, în loc să respecte momentul de reculegere dedicat memoriei lui Cristian Țopescu, au înjurat Steaua.Suporterii au realizat penibilul situației și au dat publicității un comunicat prin care și-au cerut scuze pentru acel moment grotesc. Fanii au dat vina pe un suporter care nu e din PCH, care ar fi dat tonul scandărilor. Explicația e cel puțin puerilă.
„Peluza Catălin Hîldan își exprimă regretul pentru dispariția marelui om de sport Cristian Țopescu, cel care ne-a marcat copilăria prin tonul vocii și prin pasiunea cu care transmitea evenimentele sporitive, într-o perioadă când performanțele românești reprezentau una din puținele bucurii ale românilor.Cristian Țopescu merita un moment cu adevărat de reculegere. Merita tăcerea noastră îndelungă, asemănătoare muțeniei pe care o trăiam pe vremea când ne ținea cu sufletul la gură, prin frazele lui lungi și bogate, la care nu puteai să adaugi nicio slovă și din care nu puteai scoate niciun cuvânt.Iartă-ne, Maestre! Ai fost singurul care ne făcea să vedem în culori imaginile televizoarelor noastre alb-negru. Cumințenia și decența marelui comentator merita atitudinea noastră cuviincioasă și cuminte. Și tocmai din respect pentru el, simțim nevoia de a vă prezenta punctul nostru de vedere cu privire la regretabilul incident. Iată pe scurt, cronologic, cum s-au desfășurat acele clipe:
Explicația aceasta nu are menirea de a căuta o scuză. Chiar dacă fluierul arbitrului nu ar fi produs acea confuzie, nu ar fi trebuit să se scandeze la adresa rivalilor, după un moment de reculegere în memoria unui om care a fost legat profesional si afectiv de Clubul din Ghencea.Este o greșeală pe care o regretăm profund. De asemenea, credem că din respect pentru cel care a fost Cristian Țopescu, nu este corect din partea presei sportive să caute cancan-ul printre evenimentele de ieri, iar articolele despre incidentul din tribune să ocupe tot spații mai largi decât cele despre cinstirea colegului de breaslă.Filmarea momentului de reculegere a fost redifuzată și postată la nesfârșit. Dar nu înainte de a fi trunchiat filmul. Așa cum am spus, nu căutăm scuze, dar credem că e important să se cunoască realitatea faptelor.Din partea comentatorului Ionuț Angheluță, care ne-a numit ”adunătură de golani” și ”rebuturi ale societății”, nu așteptăm nici măcar scuze. Ne dorim doar ca presa sportivă să-l onoreze pe Cristian Țopescu și să-și facă MESERIA, în slujba adevărului și a spiritului sportiv. În acest spirit, considerăm că dreptul nostru la replică ar trebui luat în considerație.Până la urmă, singura relatare obiectivă de aseară a venit tot din partea unui angajat al Digi Sport. Este vorba de cameramanul care deși era îndemnat de colegii din studio să exagereze și să amplifice relatarea unui incident, acesta s-a rezumat cu sinceritate (rar lucru în anumite zone profesionale) să spună că a fost doar gâdilat prin gard, în glumă și că se temea să nu ia vreo boală de la suporteri.