Doi fotbalişti din România, CONDAMNAŢI pentru doi ani! De ce au fost acuzaţi

Comentează

Marcel Romario Gheorghe (21 de ani), fotbalist la divizionara secundă CF Brăila, şi Paul Olmazu (19 ani) au primit câte doi ani cu suspendare pentru trafic de droguri în formă continuată, anunţă infobraila.ro. Capul "răutăţilor" a fost Claudiu Miron , fost coleg de liceu cu cei doi fotbalişti. Olmazu a fost găsit vinovat că i-a vândut de două ori haşiş lui Claudiu Miron, iar Romario Gheorghe a fost condamnat fiindcă de pe telefonul său au fost făcute aceste tranzacţii.

Iată cum arată sentinţa tribunalului:

În baza art. 48 alin.1 raportat la art.2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1Cod penal, instanţa l-a condamnat pe inculpatul GHEORGHE MARCEL ROMARIO (foto, stânga) la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la trafic de droguri de risc în formă continuată. În baza art.2 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1Cod penal condamnă pe inculpatul OLMAZU PAUL (foto, dreapta) la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii – trafic de droguri de risc în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal. În baza dispoziţiilor art. 45 Cod penal cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 dispune ca alături de pedeapsa principală stabilită în cauză, inculpaţii Gheorghe Marcel Romario şi Olmazu Paul să execute şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. „a” şi lit. „b” Cod penal constând în interzicerea a)„dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) „dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat” pe o durată de 2 ani. În baza dispoziţiilor art. 54 C.pen. şi art. 65 Cod penal cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 aplică inculpaţilor cu titlu de pedeapsă accesorie, interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. „a” şi lit. „b” Cod penal şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă care va fi executată pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 c.p. se dispune faţă de inculpaţii majori Gheorghe Marcel Romario şi Olmazu Paul suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 c.p. În baza art. 93 din codul penal: (1) Dispune ca pe durata termenului de supraveghere condamnaţii, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lor; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor lor de existenţă. (2) Impune condamnaţilor să execute următoarele obligaţii: a) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din Judeţul Brăila. b) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. (3) Obligă condamnaţii ca pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă 60 de zile în conformitate cu dispoziţiile art.51 şi urm. din Legea nr.253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, la una din instituţiile : Consiliul Municipal Brăila- Serviciul de utilitate publică, administrare fond locativ şi cimitire Brăila sau Consiliul Municipal Brăila- Serviciul de utilitate publică Seroplant Brăila. În baza art.404 alin. 2 C.pr.p. atrage atenţia condamnaţilor asupra dispoziţiilor art.96 C.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi a consecinţelor ce decurg din aceasta . În baza dispoziţiilor art. 7 în referire la art. 4 alin. (1) lit. „b” din Legea nr. 76/2008 – privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilului genetic al acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice. În baza art. 16 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată în referire la art.112 lit. b din codul penal Dispune confiscarea specială a cantităţilor de droguri rămase în urma analizelor fizico-chimice. În temeiul art.112 lit. „e” Cod penal Dispune confiscarea specială a sumelor de bani dobândite de inculpaţi prin valorificarea drogurilor, după cum urmează: -pe inculpatul Gheorghe Marcel Romario la plata sumei de 5629 lei din care 2709 lei reprezintă c/v unei analize de laborator suportată de inculpat în cotă de 1 şi suma de 1620 lei c/v interceptărilor pe o durată de 30 zile, iar pe inculpatul Olmazu Paul la plata sumei de 3709 lei din care suma de 2709 lei reprezintă c/v unei analize medicale, suportată în cotă de 1. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Romario Gheorghe
Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Șobolani, filmați în timp ce se hrăneau pe un trotuar din Piața Sfânta Vineri, în centrul Bucureștiului
12 oct.
Imagini cu mai mulți șobolani filmați pe un trotuar din centrul Bucureștiului, distribuite de sute de ori: explicațiile PMB
Companiile din București și Ilfov domină Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).
12 oct.
Firmele din București și Ilfov dau mai mult de jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România. Un județ-surpriză apare pe locul 2
MONDEN
Claudia Pătrășcanu
12 oct.
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare pentru fiul ei: „Sunt trei hotărâri judecătorești. Astăzi, copilul NU a fost adus nici măcar la cursuri”
Mirela Vaida si Oana Tomoiaga la Asia Express 2026
12 oct.
Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Asia Express. Ce a pățit Oana Tomoiagă înainte de a semna contractul cu Antena 1
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
12 oct.
Trei muncitori români au fost găsiți morți într-o fosă septică, pe un șantier din Portugalia: alți 3 bărbați au scăpat cu viață
12 oct.
Franța a capturat un petrolier din flota fantomă a Rusiei în largul insulei Réunion, anunță Emmanuel Macron
12 oct.
Ungaria folosește apa de la fermele piscicole pentru irigarea terenurilor afectate de secetă
12 oct.
Atacurile Ucrainei asupra centrelor de date Yandex au redus numărul de boți pro-Kremlin, susține Zelenski: ce spun experții
TRENDING
12 oct.
Drona de luptă de 9 metri cu sisteme Airbus, U740 Valkyrie, a realizat primul zbor fără pilot în Europa
Reportaj
12 oct.
De ce s-a cerut recuzarea judecătorului din procesul lui Călin Georgescu de la Curtea de Apel Bucureşti
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
12 oct.
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Ochi albastru machiaj cu tus
12 oct.
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
12 oct.
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
12 oct.
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
12 oct.
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Claudiu Manda și Alexandru Muraru. Foto: Profimedia
12 oct.
PSD anunță prin Claudiu Manda că vrea la guvernare cu Luca Niculescu premier, Alexandru Muraru (PNL) continuă polemicile cu partidul lui Grindeanu
daniel-daianu-interviurile-libertatea-12-octombrie-2026
InterviuExclusiv
12 oct.
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, la Interviurile Libertatea: „Riscuri enorme pentru România fără un guvern cu puteri pline. Intrăm în mare necaz!”
Angajații IAR Ghimbav au organizat luni un protest, nemulțumiți de creșterea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al companiei, în timp ce indexarea salariilor cu rata inflației, negociată în iunie 2026, rămâne blocată de Guvern.
12 oct.
Angajații IAR Ghimbav au ieșit în stradă: acuză că indemnizațiile șefilor au crescut de peste patru ori, iar salariile lor au rămas blocate
Imaginea surprinde o persoană care înaintează cu greu printr-o ploaie torențială pe stradă, protejându-se cu o umbrelă albastră sub un cer întunecat.
12 oct.
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 12-25 octombrie 2026
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru