Helmuth Duckadam (50 de ani), fostul portar al Stelei care a apărat patru penalty-uri în finala Cupei Campionilor Europeni cu Barcelona din 1986, a întâmpinat trofeul Ligii Campionilor, ieri, la sosirea acestuia în România.
Libertatea: Domnule Duckadam, ce aţi gândit la revederea preţiosului trofeu?
Helmuth Duckadam: Mi-am amintit de acele clipe de acum 23 de ani. Mă întrebam când vom mai avea posibilitatea să-l câştigăm din nou.
Când credeţi că se va întâmpla asta?
Greu de spus. Poate doar copiii care s-au apucat acum de fotbal vor avea această bucurie de a ridica deasupra capului această cupă. Pentru a ajunge acolo, ar trebui ca şi situaţia economică a ţării să fie cu totul alta, iar echipa care va ajunge să aspire la cucerirea Ligii Campionilor să-şi permită jucători de 7-8 milioane de euro.
Aţi reuşit să vă fotografiaţi lângă trofeu?
De fotografiat m-am fotografiat, dar aş fi vrut să-l şi ating, numai că era practic imposibil, din două motive. Trofeul a fost adus în ţară pe un soi de platformă, iar în al doilea rând este păzit cu arma-n mână de trupele speciale.