”Burleanu iese preşedinte, încă este sprijinit de oameni foarte tari. Preşedinţii de cluburi îl susţin. Cei mai mulţi dintre ei se află într-o sărăcie groaznică. Dacă le dai 10 mingi, în joc de glezne te votează. Dacă mă înscriam eu şi le dădeam 50 de mingi, ieşeam în joc de glezne preşedinte la FRF.

Dacă ar candida Lupescu, ca valoare este mult peste Burleanu. Păi, Burleanu este nimeni, este zero barat. Uitaţi-vă cum vorbeşte, îl vreau la un dialog cu mine, să îl întreb eu despre fotbal. Burleanu n-a făcut nimic, l-am lăsat cu bazele de pregătire de la Buftea şi de la Mogoşoaia, ambele de talie mondială, l-a lăsat Mircea Sandu cu două clădiri la FRF, el n-a văruit, n-a dat cu o bidinea pe toate astea.

Chiar nu se poate să arunci aşa cu banii şi să nu ai nici un rezultat. Oricum, Lupescu n-are nici o şansă în faţa lui Burleanu. Burleanu e susţinut politic şi este susţinut de cei cărora le este foame. Tuturor conducătorilor le este foame” , a declarat fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir.

”Oricine vine preşedinte la FRF trebuie să colaboreze, să-l roage pe Mircea Sandu să-i dea o mână de ajutor, indiferent cine vine”, a mai declarat Dumitru Dragomir. la Telekom Sport.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări

Citiți și Alegerile pentru șefia FRF vor avea loc pe 18 aprilie. Cine e primul candidat. Burleanu, sigur pe el

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro

“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO

Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO

Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro

Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI