Atacantul Florin Tănase (20 de ani) este ”briliantul” Viitorului, pe care Gică Hagi speră să-l vândă în scurt timp pe milioane de euro.Golgheterul formației din Ovidiu, cu opt reușite, trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de piteșteanca Medeea Turcescu. Recent, fotbalistul i-a făcut cadou iubitei sale un cățeluș, iar aceasta i-a mulțumit, inclusiv, pe Facebook.
Florin este unul dintre cei mai în formă jucători din Liga 1, iar Gică Hagi îl vede în lotul naţionalei României pentru Euro 2016.Atacantul din Găieşti este considerat marea speranţă a Viitorului și în perspectiva dublei cu Steaua, luni, în campionat, şi joi, în sferurile Cupei României. "Mi-aș dori să câștigăm sau să nu pierdem în campionat și să ne calificăm în Cupă", i-a scris Tănase lui Moș Crăciun.