Libertatea: Ţi-a fost greu să te impui la Steaua, având în vedere că imaginea ta de până acum a fost mai degrabă cea a unui fost fotbalist, rămas în atenţia presei mai mult prin viaţa mondenă?
Edi Iordănescu: Nu mi-a fost greu deloc. Am găsit la Steaua un grup de jucători de valoare, dar în acelaşi timp nişte caractere frumoase, iar publicul larg te judecă în funcţie de rezultate. Dacă vor fi mari, va veni şi respectul. 4512-286445-untitled5.jpg

Jucătorii te văd ca pe antrenorul lor sau ca pe un coleg mai mare?
Încerc să îi ajut şi să îi sprijin atât în situaţii pur fotbalistice, cât şi pe plan privat, în cazul în care ei îmi solicită ajutorul. Pentru că am o vârstă apropiată de a lor, acest lucru contează foarte mult pentru ei şi le conferă o anumită lejeritate în relaţia cu mine.

Fanul «militarilor» de la cinci ani

Eşti conştient de responsabilităţile pe care ţi le-ai asumat, mai ales în faţa uneia din cele mai pretenţioase galerii din ţară?
Îmi plac provocările şi sunt pregătit de luptă. Ilie a venit cu o mentalitate nouă la Steaua, echipă care a avut o perioadă de secetă, fără trofee. Băieţii sufereau din punct de vedere psihologic. Din prima zi, Ilie le-a vorbit doar de campionat şi de trofee. Acum, după o perioadă foarte scurtă de la instalarea noastră, jucătorii au început să vorbească între ei despre ce ar însemna să fie din nou campioni.

Ce sacrificiu ai fi în stare să faci pentru Steaua?
Să mă însor cu ea! (râde). Am Steaua în suflet de la 5 ani, de când am păşit prima oară pe poarta stadionului. Până la 17 ani, când am plecat să joc în Grecia, pot spune că mi-am petrecut copilăria şi adolescenţa în curtea acestui club.

Este mulţumit de suporteri
4512-286443-27suporteristeaua01.jpg
Legat de pătimaşii fani ai Stelei, Edi Iordănescu are numai cuvinte de laudă: “La primul meci au fost 7.000-8.000 de oameni, la al doilea, 16.000-17.000. La următorul meci sunt sigur că vor veni peste 20.000. Dacă dă Dumnezeu să o ţinem tot aşa, va trebui să mărim stadionul în curând. Suporterii sunt întotdeauna alături de o echipă care are rezultate”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.