Elina Svitolina a câştigat Rogers Cup. Numărul 5 mondial şi cap de serie 5 a învins-o în finală pe daneza Caroline Wozniacki, locul 6 WTA şi favorită 6, scor 6-4, 6-0.
Svitolina a câştigat finala într-o oră şi 17 minute.Sportiva ucraineană a trecut în semifinale la Rogers Cup de Simona Halep, locul 2 WTA şi câştigătoare a trofeului anul trecut.Acesta este al cincilea trofeu din 2017 pentru Elina Svitolina, care s-a impus şi la Roma, Istanbul, Taipei şi Dubai. Ea mai are în palmares titluri la Pune (2012), Baku (2013, 2014), Marrakech (2015) şi Kuala Lumpur (2016).