GRUPA D

CEHIA – CROAȚIA 2-2 LIVE

Au marcat: Škoda (76), Necid (90+4 pen.) / Perisic (37), Rakitic (59)

Croația și Cehia au încheiat nedecis, scor 2-2, la capătul unui meci tensionat. Croații au avut controlul jocului până în minutul 80, dar, după ce galeria ex-iugoslavilor și-a făcut de cap, aruncând cu torțe și cu petarde pe teren, Cehia și-a revenit din pumni, reușind o egalarea miraculoasă, în prelungirile dictate de arbitru. Necid a marcat din penalty pentru 2-2 și Cehia, cu un punct după două etape, continuă să spere la calificare. În schimb, Croația, cu 4 ăucte din două jocuri, are calificarea în buzunar, dar tremură pentru ea din cauza fanilor, UEFA urmând să ia o decizie drastică după acest meci în care suporterii echipei ex-iugoslave au aruncat pe teren cu torțe și cu petarde și s-au bătut în tribune.  

Foto: EPA

Foto: EPA

Final de meci

Min. 90+7: Cehia forțează victoria, careul Croației este sub asediu

Min. 90+4: Goool, Cehia. Penalty pentru Cehia, la o intervenție cu mâna în careu. Necid înscrie de la 11 metri

Meciul s-a relua după patru minute, dar bătăile continuă între fanii din peluza rezervată croaților

Cehia - Croația, fani / EPA

Cehia – Croația, fani / EPA

Min. 82: Forțele de ordine au intrat pe stadion, înconjurând peluza ocupată de suporterii croați. Fanii încep să arunce cu torțe. Jocul se înrerupe. Jucătorii croați se duc să-și potolească fanii. Un om de ordine este doborât de o petadră!Unii suporteri croați încep să părăsească arena!

Fani croati / Foto: EPA

Fani croati / Foto: EPA

Min. 76: Goool, Cehia. Škoda reduce din diferență cu o lovitură de cap

Min. 66: Mandžukić șutează puțin peste, din poziție ideală

Min. 59: Goool, Croația. Rakitic, scăpat singur, lobează balonul peste Cech, ieșit în întâmpinare

Min. 52: Krejčí a reluat balonul pe spate, prinde Subasic

A început repriza secundă

Final de primă repriză

Min. 37: Goool, Croația. Perisic pătrunde hotărât și marchează cu un șut puternic, la colțul lung

Cehia - Croația, gol Perisic / Foto: EPA

Cehia – Croația, gol Perisic / Foto: EPA

Min. 21: Cehii au cerut penalty la un duel între Krejci și Badelj

Min. 20: Mingea reluată cu capul de Mandzukic îl lovește în spate pe Cech și iese în corner

Group D Czech Republic vs CroatiaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

A început jocul

Echipele de start

Cehia: Cech – Kaderabek, Hubnik, Sivok, Limbersky – Rosicky, Skalak, Plasil, Krejci, Darida – Lafata

Croația: Subasic – Srna, Corluka, Vida, Strinic – Badelj, Modic – Brozovic, 2, Perisic – Mandzukic

………………………………………………………………………………………………………………………..

Cehia se întâlnește cu Croația în Grupa D a Euro 2016. Meciul de pe Stade Geoffroy-Guichard, din St. Etienne, va începe la ora 19:00 și va fi arbitrat de englezul Mark Clattenburg.

Cele două echipe nu s-au mai întâlnit până acum într-un meci oficial.

Cehia a fost la câteva minute de a obține o remiză muncitorească în partida cu Spania, însa Pique a adus victoria spaniolilor in minutul 87. Croația a obținut 3 puncte în prima partidă de la Euro 2016, după 1-0 cu Turcia. Unicul gol al meciului a fost inscris de Luka Modrici (41). Croații au avut trei bare!

Un succes al trupei lui Ante Cacici ar califica Croația în ”optimi”. ”Briliantele” croate Modric, Rakitici, Perisici ori Mandzukici promit un meci mare. Cehii trebuie să tragă măcar de un egal să mai spere la ceva!

Srna a revenit la echipă după decesul tatalui său și va fi titular.

Dockal rămâne  incert înaintea partidei de vineri, însă Marek Suchy se întoarce după suspendare.

Echipe probabile:

Cehia: Cech – Kaderabek, Sivok, Hubnik, Limbersky – Darida, Plasil – Gebre Selassie, Rosicky, Krejci – Necid. Antrenor: Pavel Vrba.

Croaţia: Subasici – Srna, Corluka, Vida, Striniic – Modric, Badelj – Brozovici, Rakitici, Perisici – Mandzukici. Antrenor: Ante Cacic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.