Ieșit din închisoare pe 3 aprilie, după un an și 11 luni petrecute în spatele gratiilor, patronul Stelei, Gigi Becali, nu s-a putut bucura de nici un succes al favoriților pe propriul teren.Așa că acum ține aproape de elevii pregătiți de Costel Gâlcă, poate aceștia vor reuși să treacă peste ”blestemul” terenului propriu.
”Gigi Becali e aproape de echipă și când doarme! Ține la Steaua și trăiește pentru echipa asta. Zice mereu că nu mai bagă bani în Steaua, apoi se răzgândește și mai cumpără patru-cinci jucători. Așa și acum. Vorbește tot timpul cu antrenorii, cu jucătorii și cu persoanele din staff-ul administrativ. A fost inclusiv în închisoare, la managerul MM Stoica, pentru a discuta și cu el strategia de viitor a echipei”, a dezvăluit, marți, pentru SportNews.ro, Viorel Păunescu, președintele de onoare al Stelei.
De la eliberarea condiționată din Penitenciarul Poarta Albă, Gigi Becali a fost pe Arena Națională la ambele meciuri de ”acasă” disputate de Steaua: cu Petrolul și cu Oțelul. A avut numai dezamăgiri, ambele partide terminându-se cu victoria oaspeților: Steaua - Petrolul 0-1 și Steaua - Oțelul 1-2.