Fostul jucător al Petrolului, Jeremy Bokila a deschis scorul pentru turci în minutul 19, la capătul unei acţiuni prelungite de atac cu un şut din şapte metri fără speranţe pentru Plamen Iliev. Golul egalizator a venit de la Petre Ivanovici în minutul 32, atacantul botoșănean fructificând o pasă de la Cassado după o acțiune splendidă de atac șutând la colțul lung.

Cristi Pustai a trimis în teren următorii jucători: Iliev – Patache, Plămadă, Ichim, Muşat – Cassado, Cucu – Golofca, Cabrera, Ivanovici – Bujor. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Cuedan, Jamali, Tomozei şi Hadnagy.

”A fost un test foarte reuşit împotriva unei echipe foarte bune, care va lupta cu şanse reale de a se menţine în prima ligă din Turcia. Am văzut angajament, acţiuni foarte bune şi de o parte şi de alta şi multe realizări. Ceea ce mă bucură cel mai mult este că am ieşit cu bine din această serie pe care am avut-o până acum şi nu am avut accidentări. Să sperăm că vom termina cu bine acest stagiu din Turcia şi ne vom întoarce cu tot lotul valid acasă”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.

Următoarele amicale:
5 feb ->
 FC Botosani – MFK Ružomberok (Locul 8/12 – Slovacia – Liga 1)

6 feb -> FC Botosani – Volyn Lutsk (Locul 9/14 – Uncraina – Liga 1)

Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
Reacţia halucinantă a Vioricăi după ce Fulgy a mărturisit că Marga a fost violată. Incredibil ce se întâmplă în familia Clejanilor
Playtech.ro
Reacţia halucinantă a Vioricăi după ce Fulgy a mărturisit că Marga a fost violată. Incredibil ce se întâmplă în familia Clejanilor
Un interlop din Constanţa, Live pe Facebook în timp ce se droga pe manele alături de câţiva prieteni
Observatornews.ro
Un interlop din Constanţa, Live pe Facebook în timp ce se droga pe manele alături de câţiva prieteni
Horoscop 23 iulie 2021. Scorpionii trebuie să își măsoare vorbele și să își ajusteze planurile mărețe
HOROSCOP
Horoscop 23 iulie 2021. Scorpionii trebuie să își măsoare vorbele și să își ajusteze planurile mărețe
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Știrileprotv.ro
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul
PUBLICITATE
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul