Fără mai mulți jucători importanți în primul 11, FCSB a avut o evoluție oscilantă la Botoșani. Mai întâi, Anestis a respins şutul lui Bîrligea (28), pentru ca, un minut mai târziu, Chică-Roşă, care a profitat de o greşeală a lui Mihai Popescu, să trimită pe lângă poartă, după ce l-a driblat pe Târnovanu.

În partea secundă, Bîrligea şi Edjouma au avut ocazii, înainte ca Luis Phelipe să lovească bara, în minutul 67. Ştefănescu a trimis şi el periculos, în minutul 70, iar replica gazdelor a venit prin Miron, însă golul acestuia a fost anulat pentru ofsaid, în minutul 80. 

Patru minute mai târziu, Ongenda l-a ridiculizat pe Mihai Popescu și a fost aproape de a-l învinge pe Târnovanu, după ce a șutat din întoarcere.

Gazdele au dat lovitura în ultimul minut de prelungiri. Introdus pe teren în minutul 65, Zoran Mitrov a șutat imparabil de la 16 metri, din lovitură liberă, și a adus moldovenilor o victorie istorică: prima de pe teren propriu cu FCSB!

Moldovenii nu câștigaseră niciodată la Botoșani, singura victorie în meciurile directe survenind în vara lui 2019, la Pitești, unde FCSB era „exilată” la acel moment.

Au evoluat echipele:

FC Botoșani: Anestis – Adams Friday, Matricardi, G. Miron, Pavlovic – Francisco Junior (86 Charles Petro), G. David (65 Mitrov) – Ed. Florescu (71 Bodişteanu), Ongenda, Fulop (65 Aldair Ferreira) – Chică-Roşă (71 E. Lopez). Antrenor: Liviu Ciobotariu

Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”
Recomandări
Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”

FCSB: Târnovanu – M. Popescu, Dawa, Chiricheş, Radunovic – Baeten (46 M. Ştefănescu), Edjouma (85 D, Popa) – Miculescu (63 Luis Phelipe), Olaru, Al. Musi – Bîrligea. Antrenor: Elias Charalambous

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.