FRF va numi un nou selecționer al echipei naționale de fotbal a României, iar anunțul oficial se va face joi, în cadrul ședinței Comitetului Executiv, care va începe la ora 18.00.„Libertatea” v-a anunțat în premieră că în pole-position se află celebrul olandez Guus Hiddink, în vârstă de 69 de ani, care are în palmares mandate la PSV Eindhoven, Real Madrid, Chelsea. Răzvan Burleanu, președintele FRF, a anunțat că negocierile sunt aproape de finalizare.„Va fi străin, nu de naţionalitate română. Important este profilul de la care am plecat. Ne-am ales desemnarea câtorva ţări cu o cultură fotbalistică foarte bogată şi ţări care au avut capacitatea de a trece prin reconstrucţii. Atenţia noastră s-a dus spre câteva modele: modelul german, modelul belgian şi modelul olandez. Am avut pe listă şi antrenori francezi.Da! Ceea ce vă pot confirma este că suntem foarte aproape de a ne îndeplini ţinta pe care am avut-o şi anume antrenorul numărul unu de pe această listă. Am fost pregătiţi ca până la finalul acestui European să îl prezentăm pe noul selecţioner. Căutăm un antrenor cu autoritate, cu personalitate, un antrenor care să se fi bătut pentru trofee în mai multe ţări şi să le fi câştigat.Avem nevoie de un antrenor care să îşi dorească foarte mult performanţa. M-am sfătuit şi cu alţi preşedinţi de federaţii naţionale, mă refer la handbal, la rugby. Până pe 10 iulie vom anunţa numele acestui selecţioner. Aceste lucruri ne-au fost solicitate de partea cealaltă. Nu dinspre noi vine această oprelişte de a furniza mai multe detaliiVom avea un antrenor străin de grupurile de interese. Un antrenor străin de tot ceea ce a însemnat ţinerea fotbalului românesc în această mlaştină. Cu greu ne-am asumat această misiune de a draga mlaştina şi o vom duce la capăt", a spus Burleanu la Digi 24.
Cuprins:
CITEȘTE ȘI: