4092-170523-14timisoarasahtior3648759_mediafax_foto_adi_piclisan.jpg

Timişoara a vrut aseară să intre pe uşa din faţă a Europei şi şi-a împlinit mândră destinul. Un stadion arhiplin şi clasic în frumuseţea lui a asistat la demonstraţia de devotament a fotbaliştilor lui Neluţu Sabău, care s-au agăţat de şansa acelui 2-2 magistral din tur şi au ştiut să construiască în jurul lui o altă remiză, albă, dar la fel de strălucitoare.

Pantilimon a fost magistral

N-a fost deloc uşor, pentru că “minerii” lui Mircea Lucescu au încerca4092-170525-qqw.jpgt să întoarcă din drum soarta unei calificări pe care deţinătoarea Cupei UEFA nici nu concepea că o poate rata. Şi totuşi, tot ai noştri au fost mai aproape de gol, raidurile incredibile ale lui Gigel Bucur irosindu- se în faţa porţii lui Pyatov. Cu Pantilimon sigur şi eficient, cu Alexa şi Bourceanu mereu dispuşi la sacrificiu, Timişoara şi-a primit aseară şi porţia de noroc, Srna şi Cigrinski nereuşind să răpună reduta ridicată în ultimul sfert de oră în faţa careului românesc.

Parks s-a pierdut apoi singur cu portarul advers, dar era deja prea târziu pentru paranteze. Se fluieră de izbăvire şi revoluţia e din nou acasă, pe străzile Timişoarei. După cel mai frumos egal al fotbalului nostru din ultimii ani, băieţii lui Sabău au cerut la final, prin vocea căpitanului Alexa, tablouri pe drumul către vestiare. Noi am mai aştepta puţin, Dane. Poate facem rost de nişte statui.

4092-170524-14bannerluce..jpg

Mesaj special pentru Mircea Lucescu

Suporterii lui FC Timişoara nu au uitat că, în 1987, după o victorie asupra lui Dinamo (2-1), antrenorul de atunci al bucureştenilor, Mircea Lucescu, ar fi promis retrogradarea bănăţenilor, lucru care s-a şi întâmplat la sfârşitul sezonului. Spre finalul partidei de aseară, fanii violeţilor au afişat un banner cu un mesaj special pentru actualul tehnician al lui Şahtior: “În 1987 ne-ai retrogradat, să nu crezi, câine, că te-am uitat!”.

foto: ProSport

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.