4314-227385-14sport_cp_3048.jpgLibertatea: Cum se simte Toni după primul meci pe care l-a jucat după aproape un an şi jumătate de inactivitate?
Georgiana Doboş: Fericit şi emoţionat că în acelaşi timp a putut contribui la ajutorarea lui Andrei Glăvan, un băieţel de 8 ani bolnav de cancer, dar s-a revăzut şi cu foştii săi colegi de generaţie Hagi, Gică Popescu sau Adrian Ilie.

A jucat fotbal după un an şi cinci luni

Se resimte Toni după efortul fizic neobişnuit pentru starea sa de sănătate?
Nu, pentru că şi-a dozat efortul în aşa măsură încât să nu îl copleşească. Toni a intrat în joc doar câteva minute, a stat în apărare, s-a limitat în a da pase şi în nici un caz nu a dat cu capul.

«Sunt puţin obosit, dar mă simt bine. Cred că a ieşit bine!» «Totul a fost în regulă, m-au primit foarte bine. Îi ştiam pe toţţi de la televizor» «Cred că sunt refăcut. Însă memoria nu mi-a revenit în totalitate, nu pot spune asta» «Îmi doresc să mă refac şi să mai joc în astfel de meciuri. M-ar ajuta mult» Toni Doboş

4314-227387-thumb_484_x_550_0207170abramovic.jpgAr fi intrat Toni pe terenul de joc atât de repede de la accident dacă nu era vorba de o cauză nobilă?
Şi înainte de accident, Toni se implica mereu în acţiuni caritabile. Acum, când cei de la Umbro ne-au propus participarea lui Toni la un meci de fotbal care are ca scop strângerea de fonduri pentru copilaşul bolnav de cancer, soţul meu nu a ezitat nici o secundă.

Care este starea de sănătate a lui Toni în acest moment?
În continuare, este în recuperare, adică nu a făcut progrese spectaculoase. Memoria îi este încă slăbită, în sensul că sunt pasaje întregi din viaţa sa sau oameni pe care nu şi-i mai aduce aminte. De multe ori ne întâlnim cu persoane pe care Toni nu şi le mai aminteşte, iar eu nu le cunosc şi acestea încep să ne dea amănunte din perioadele de dinainte de accident.

A avut probleme în a şi-i aminti pe foştii colegi?
Nu, pe Hagi, Gică Popescu sau Adrian Ilie şi i-a amintit imediat şi a fost fericit să îi revadă şi să joace din nou alături de ei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.