În sfârşit, veşti bune pentru Răzvan Lucescu, înaintea meciurilor cu Bosnia (26 martie, Zenica) şi cu Luxemburg (29 martie, Piatra Neamţ). Dorin Goian, fundaşul echipei naţionale, a înscris primul gol în Italia. Reuşita sa a coincis cu o victorie împotriva Milanului şi a ajutat Interul lui Chivu, care se poate apropia la două puncte de prima poziţie.
Reuşita de sâmbătă seara l-a făcut pe Dorin Goian eroul etapei. Fotbalistul român a apărut pe prima pagină în cele mai tari ziare de sport din Cizmă: Gazzetta dello Sport şi Corriere dello Sport.
Doctorul lui Palermo a făcut minuni
“Acest prim gol al meu în Italia îl dedic familiei mele, soţiei, fetiţei şi băieţelului. Familia mi-a fost mereu aproape, iar acest lucru a contat enorm pentru mine, mai ales că am traversat momente dificile”, a spus Goian. Cel poreclit “Ministrul Apărării” a ţinut să-i transmită mulţumiri şi medicului echipei, datorită căruia a revenit pe gazon cu 10 zile mai repede decât era preconizat: “Doctorul a făcut minuni, îi mulţumesc. Le mulţumesc, de asemenea, staffului tehnic şi colegilor. Fanii meritau o astfel de victorie, au fost fantastici. Trăiesc cele mai fericite momente de la venirea mea la Palermo”.Dorin și fiul său, Matei
Familist convins
Goian e un fotbalist atipic pentru România. În cele 12 sezoane jucate în Liga I, “Goe” nu a fost implicat în nici un scandal legat de viaţa extrasportivă. Nu a fost văzut beat prin cluburi şi nu s-a afişat cu piţipoance. În 2006, Dorin s-a căsătorit cu Nadia, care i-a adus pe lume doi copii: Maya (4 ani) şi Nectarie Matei (un an şi două luni).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.