Steaua s-a impus, aseară, 3-0, în partida cu Viitorul Constanţa, disputată la Chiajna. Elevii lui Reghecampf au înăbuşit astfel toate acuzele de blat, venite în special din tabăra dinamovistă, şi s-au distanţat la nouă puncte de Astra.
Ambiţionaţi de acuzele de blat făcute de Ionuţ Negoiţă, patronul lui Dinamo, care anticipa o victorie fără emoţii a constănţenilor, roş-albaştrii şi-au înghesuit adversarii în propria jumătate şi au forţat până au reuşit deschiderea scorului. În minutul 39, Latovlevici a marcat un gol superb: şut plasat, de la 25 de metri, cu piciorul drept, în vinclul porţii.
Puştii lui Hagi nici n-au apucat să respire după golul primit, Iancu majorând diferenţa după un contraatac “lucrat” în tandem cu Alex Chipciu (40). 2-0 pe tabelă şi 15 minute de pauză tot nu i-au calmat pe fotbaliştii lui Reghe, care au început repriza secundă cu acelaşi aplomb. Keşeru şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, cu un şut de la marginea careului (49). A fost momentul în care povara acuzelor de blat s-a ridicat de pe umerii jucătorilor, care, în consecinţă, n-au mai forţat.

«Eventul», tot mai aproape

Viitorul a acceptat să preia iniţiativa, iar Axente a ratat incredibil, din şase metri, singur cu portarul Stelei (72). În urma victoriei de la Chiajna, Steaua s-a distanţat la nouă puncte în clasament faţă de ocupanta poziţiei secunde, Astra, dar Laurenţiu Reghecampf a decretat: “Nu sunt suficiente nouă puncte. Vrem să câştigăm toate partidele până la finalul campionatului şi vrem să câştigăm şi Cupa României”.

EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
I-a murit soția, dar acum vedeta PRO TV iubește din nou! Cuplu unic în showbizz
Playtech.ro
I-a murit soția, dar acum vedeta PRO TV iubește din nou! Cuplu unic în showbizz
Vești proaste pentru a doua economie a lumii. China a frânat puternic motoarele: ce riscă restul lumii
Observatornews.ro
Vești proaste pentru a doua economie a lumii. China a frânat puternic motoarele: ce riscă restul lumii
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”
Știrileprotv.ro
Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021