Modul haiducesc în care Ionuț Negoiță conduce clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare se vede și în felul cum tratează fostele glorii și pe foștii angajați. Cei care au scris istorie pentru ”câini” aveau abonamente pe viață la tribuna I, din partea foștilor conducători.

Conducerea actuală a ”câinilor” este acuzată că a fost nepăsătoare inclusiv față de tragedia care a atins familia fostului oficial Jean Grama. Fostul angajat al clubului (a lucrat ca organizator ed competiții) a decedat recent, iar șefii n-au părut interesați de cumplita situație.

”Nu mă mai duc la stadion”

”M-a sunat domnul Marius Bacria, omul de încredere al domnului Badea, și mi-a zis că familia lui Jean Grama nu are bani să-l înmormânteze. S-a ocupat domnul Badea de tot, prin acest domn Bacria. El l-a internat în spital, el l-a depus apoi la biserica Sfânta Vineri.

Tot domnul Badea s-a ocupat și de înmormântarea Nelu Nunweiller. Domnul Badea are respect pentru fosta generație de fotbalist. În trecut, ne dădea bonuri de masă, pachete, de Paște, de Crăciun.

Nu același lucru pot să-l spun despre domnul Negoiță. Pentru mine, Dinamo nu mai există. Nu mă mai duc la stadion”, relatează, pentru ”Libertatea”, fostul fotbalist al ”câinilor”, Constantin David – ”Flencea”, ”omul cu morții” de la Dinamo.

Înmormântarea lui Jean Grama, plătită de Nicolae Badea și de Cristi Borcea. Ionuț Negoiță, acuzat de nepăsare. ”Dinamo nu mai există”!

Și Cristi Borcea a pus bani, pentru înmormântarea lui Grama. Contactat, Nicolae Badea n-a dorit să comenteze informația aflată de ”Libertatea”, iar Ionuț Negoiță n-a fost de găsit.

”În ultima perioadă, Jean Grama lucra la Juventus Colentina, după ce Negoiță a redus salariile celor de la Dinamo și mai mulți angajați au plecat mulți din club”, încheie același David.

Citește și:

Sfatul celui mare bețiv din istoria clubului Dinamo pentru petrecăreții de la tineret: ”Beți ca noi, dar luați campionatul!” / EXCLUSIV

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.