Domnul Negoiță s-a înconjurat de niște hahalere care n-au avut decât interesul lor și atât. Negoiță e ageamiu, deși are cinci ani în sportul ăsta. Din păcate, e ageamiu pe banii lui.

Dacă îl înlocuiești pe Miriuță acum și rămâi cu același lot ce o să faci? Jucătorii nu au rupt gura târgului cu Contra. Mai departe, tot n-au rupt gura târgului. Antrenorul care va veni îi va face jucători de națională?

De vreo cinci ani, de când e Negoiță, au fost nu știu câte «New Dinamo». S-a greșit atunci, cu Mircea Rednic. Echipa începuse să joace, se construia ceva, putea crește în acel moment”, a declarat fostul dinamovist Claudiu Vaișcovici, la TV Digi Sport. 

”Cel mai grav e că cei din jurul lui Ionuț Negoiță nu se pricep deloc”, a spus și Dinu Gheorghe, fost șef al ”câinilor roșii”.

”Dacă era să vin la Dinamo, am impus anumite condiții: jucătorii să fie plătiți la zi, să fiu lăsat să fac o strategie pe termen lung, să mă pot implica în transferuri, care să treacă direct pe la mine, să nu mai treacă pe la diverși oameni, cu şapte mii de DVD-uri, cum era în trecut şi să aibă răbdare că rezultatele vor apărea”, a spus Marius Niculae, la TV Telekom Sport. 

”Dacă nu te clasezi în primele trei locuri cu acest lot, într-un campionat atât de slab, înseamnă că e o tragedie. Dinamo are lot bun, dar trebuie o strategie, nu oameni care să le promită jucătorilor vacanțe. Dacă iei la mișto pe Dinamo, te ia și pe tine viața la mișto”, a spus Giani Kiriță, la TV Telekom Sport. 

Acesta a nominalizat un băiat de paie: ”Managerul de hotel Alexandru David e președinte la Dinamo acum. Nu mă provocați să spun mai multe”. 

Gabi Răduță, șeful Centrului de Copii și Juniori, este un alt personaj contestat: ”Totul este pe relații la Dinamo. Un antrenor s-a oferit să lucreze gratis cu atacanții și cu mijlocașii, dar a fost refuzat”.

FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Observatornews.ro
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
Mișcarea neașteptată făcută de Revolut. Mulți români vor fi surprinși. Ce s-a întâmplat
Știrileprotv.ro
Mișcarea neașteptată făcută de Revolut. Mulți români vor fi surprinși. Ce s-a întâmplat
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Telekomsport
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie