Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, consideră că nu poate fi acuzat că i-a făcut jocurile lui Mircea Sandu cu privire la controversatul contract de rentă viageră pe care l-a semnat în calitate de prim-vicepreşedinte al FRF.
”Potrivit pct. 5 din această hotărâre am fost împuternicit doar să semnez acest contract în forma aprobată de Comitetul Executiv al FRF.
Contractul de rentă viageră încheiat între FRF și Mircea Sandu a fost aprobat de Comitetul Executiv al FRF, cu 10 voturi pentru și trei abţineri, fără a exista niciun vot împotrivă. Precizez că nu am avut cunoștință de conținutul acestui contract anterior şedinţei Comitetului Executiv şi nu am fost cel care a înaintat această propunere către organismul de conducere executivă al FRF.
În final, fac un apel public către toîi cei care urmăresc, prin intermediul unor publicatii de sport, discreditarea mea şi a organizaţiei pe care o reprezint, să înceteze de îndată orice atac construit pe minciună, informaţii incomplete şi dezinformare. Timpurile în care aceste mijloace erau la ordinea zilei sunt de mult apuse. Vă rog încetaţi să mai lucraţi împotriva fotbalului românesc”.