Mergi direct la conținut »
Larisa Iordache a început pregătirea fizică. În septembrie, gimnasta s-a operat a treia oară la tendonul ahilian
Sport Libertatea > Sport

Larisa Iordache a început pregătirea fizică. În septembrie, gimnasta s-a operat a treia oară la tendonul ahilian

Gimnasta Larisa Iordache, operată la începutul lunii septembrie pentru a treia oară la tendonul ahilian, a declarat, miercuri, că refacerea decurge foarte bine şi că a început pregătirea fizică în sală.

„Teoretic putem spune că m-am reapucat de gimnastică, dar mai trebuie să mă duc la un control în luna ianuarie. Este nevoie de încă un control pentru a mi se spune dacă pot să intru în sala de gimnastică şi să fac absolut tot. Deocamdată mă menţin, mă duc în sala de gimnastică şi fac pregătire fizică, pentru ca atunci când doctorul îmi va da undă verde să fiu aptă”, a spus ea.

„Tendonul sigur rezistă de data asta. După două luni de zile de la operaţie mă simt foarte bine. Pe zi ce trece se văd rezultate pozitive”, a adăugat medaliata cu bronz de la Jocurile Olimpice din 2012.

Larisa Iordache s-a accidentat la încălzire la Campionatele Mondiale de la Montreal din luna octombrie 2017, ea suferind atunci o ruptură de tendon ahilian la piciorul stâng. Gimnasta a fost operată la întoarcerea în ţară, dar problemele nu au dispărut, iar la începutul lunii decembrie 2017 a fost supusă unei noi intervenţii chirurgicale. Ulterior, la 11 septembrie anul acesta, Larisa Iordache a fost operată pentru a treia oară la tendonul ahilian, la Viena.

Larisa Iordache a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport: ”Voi face și masterul”

Close
Închide
  Close