Până pe data de 31 mai, Ioan Andone trebuia să se decidă dacă va continua în Giuleşti, dar între timp şi-a îndreptat atenţia spre Dinamo. Dragoş Leasă şi Vasile Daniel “Rappa”, cei doi suporteri rapidişti care au compus mai multe cântece pentru echipa lor favorită, trag de ”Fălcos” să rămână la Rapid.

Libertatea: Ce părere aveţi despre Ioan Andone?

Leasă: Nu cred că există suporter rapidist care să nu aibă o părere foarte bună despre un antrenor care a spulberat Steaua.

Rappa: E un profesionist desăvârşit, cartea lui de vizită vorbeşte de la sine.

Contează atât de mult trecutul dinamovist?

Leasă: N-a contat trecutul nici la Mircea Lucescu sau Ovidiu Sabău… Veţi vedea şi cu câtă căldură va fi primit Zicu, dacă alege să revină în Giuleşti. Noi oferim şi cerem respect.

Rappa: Contează trecutul unui om, îţi spune cine eşti de fapt. Noi l-am acceptat din dragoste pentru Rapid.

Credeţi că va continua?

Leasă: Ca sa-l citez pe cel de care depinde acest lucru: “În proporţie de 50%, da, adică el vrea”.

Rappa: Acesta este unul din farmecele Rapidului, că nu ştii niciodată ce va fi mâine.

Fără Andone pe banca echipei, avea Rapidul şanse să spulbere Steaua?

Leasă: Nu pot să raspund la situaţii ipotetice despre trecut.

Rappa: Cu siguranţă. Orice echipă din lume, dacă venea în Giuleşti după marea durere suferită prin pierderea lui Sandu Neagu, ar fi avut soarta Stelei.

Dacă va continua şi reuşi eventul, îi compuneţi un cântec?

Leasă: Noi nu compunem despre şi pentru oameni. Noi compunem despre şi pentru Marele Rapid… poate să ne compună el, împreună cu echipa, un cântec, o operă de artă.

Rappa: În nici un caz, nu suntem lăutari. Iar rapidismul nu constă în cupe şi flori.

Ce lozincă i s-ar potrivi?

Leasă: 1, 2, 3, 4, 5 – apropo de meciul cu Steaua şi de următorul titlu pe care sperăm cu toţii să-l adjudecăm sezonul următor. (n.r. am pus la socoteală şi pe cel din 1942).

Rappa: Fălcosul blând, muşcă rău.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.