Liga 1 pe scurt / Lăcătuş n-a semnat cu Steaua

Comentează
Arhiva foto

Noul tehnician al formaţiei Steaua, Marius Lăcătuş, a dezvăluit, ieri, la Infopro, că nu a semnat încă un contract cu gruparea din Ghencea. “Încă nu am semnat nimic, deci în acest moment nu sunt antrenorul Stelei”, a precizat fostul internaţional. Totuşi, Lăcătuş a adăugat: “Îmi doresc mai mult de la 2009. Ce înseamnă asta? În mod natural, titlul de campion cu Steaua!”.

Giovani se sacrifică pentru Rădoi

“Important e ca Rădoi să plece! Ori în iarnă, ori la vară. Nu cred că Gigi mai poate să ia 5-6 milioane € pe el”, a spus fostul impresar Giovani Becali la TVR 1, după care a adăugat: “Dacă Rădoi nu a plecat la 24 de ani, atunci când multe cluburi se interesau de el, acum e mult mai greu. Numai printr-un sacrificiu de-al meu, să garantez eu pentru el că nu se accidentează, atunci se poate transfera”.

Gigi Becali a dat bani galeriei clujene

Patronul Stelei, Gigi Becali, a dat bani galeriei formaţiei Universitatea Cluj pentru a-i presa pe fotbalişti să joace corect în meciul cu CFR Cluj, din ultima etapă a campionatului trecut. După ce au primit 10.000 de euro de la Becali, fanii “şepcilor roşii” au intrat în cantonamentul echipei clujene şi i-au pus pe jucători să jure pe Biblie că nu vor face blat. În caz contrar, au fost ameninţaţi că se vor alege cu picioarele rupte.

Peseiro îşi va rezilia contractul

“Jucătorii sunt neplătiţi doar pe luna noiembrie şi s-ar putea ca până pe 12 ianuarie, la reunirea lotului, să plătim restanţele. Trebuie să găsim o soluţie pentru a întrerupe contractul cu Peseiro pe cale amiabilă. Sper ca într-o zi, două să rezolvăm”, a spus, ieri, la GSP TV, directorul general al clubului Rapid, Grigore Sichitiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Casa și Fabrica de trăsuri Hermann Rieber
Reportaj
11:00
Palatul în care încă tropăie fantomele Bucureștiului de altădată. Povestea casei lui Hermann Rieber
legume-fructe-institulul-de-cercetrae-buzau
10:40
Kiwano, fructul african aclimatizat la Buzău. Rezistă până la jumătate de an și costă 10 lei
MONDEN
Theo Rose și Pavel Bartoș
11:29
Ce a spus Theo Rose despre Pavel Bartoș înainte de cea de-a patra ediție „Vocea României” 2026. „Am înțeles ceva ce poate de acasă nu se vede”
Teodora si Mihai Stoica
10:46
Clipe grele pentru Teodora, fiica lui Mihai Stoica. „Sistemul meu nervos cedează şi corpul o arată. Nu am energie, nici nu îmi pasă”
POLITIC
Siegfried Mureșan și Ilie Bolojan
25 sept.
Siegfried Mureșan anunță cum va arăta viitorul Guvern. Unde apare Ilie Bolojan în noua formulă
Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă la șefia Ministerului Justiției în cabinetul Siegfried Mureșan Sursă foto: Facebook /Andrea Chiș.
25 sept.
Cine este Andrea Chiș, surpriza de la Justiție în Guvernul Siegfried Mureşan: „Nu mă așteptam”
Ultimele știri
LiveText
11:00
Siegfried Mureșan a depus la Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare: „Vrem o Românie modernă”
12:04
Fragment de dronă descoperit la Agigea, autoritățile investighează cazul
12:00
Român prins de polițiști cu buletinul altei persoane, prezentat pe telefon, în Germania. Avea interdicție de intrare în țară
11:54
Cum cucerește prima doamnă a Chinei SUA prin „soft power”. Peng Liyuan a fost soprană
TRENDING
08:33
Un român a cumpărat cu 29.000 de euro un Audi de la o femeie, apoi a aflat că era căutat în Franța
25 sept.
Descoperire arheologică macabră. Misterul celor 79 de bărbați înlănțuiți dintr-o groapă comună din Atena a fost descifrat de cercetători
24 sept.
Luna plină din septembrie 2026: când o vezi și ce zodii sunt influențate
25 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2026. Lună Plină în Berbec
Femeie privind pe geamul apartamentului ei
05:45
Singurătatea este noul lux. De ce a devenit la modă să fii singur
O pasăre Emu scăpată din țarc a doborât un bărbat cu o lovitură de cap. Sursă foto: Colaj foto: The Telegraph.
25 sept.
O pasăre Emu care a evadat dintr-o fermă se bate cu un bărbat pe stradă
Greșeli la prepararea cafelei cum să obții un gust perfect acasă. Sursă foto: Hepta.
25 sept.
Vrei o cafea mai bună acasă? Evită aceste 5 greșeli frecvente
horoscopul zilei de astăzi 14 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
25 sept.
Horoscop 26 septembrie 2026. Vărsătorii se vor agita astăzi mai mult decât de obicei, deși intuiesc că nu are niciun rost
Prim plan mana unui medic pune o picatura de sange in eprubeta intr-un laborator Sursă: Profimedia Images
25 sept.
Testul de sânge care poate descoperi atacurile de cord în doar 10 minute
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Avion F-18 în zbor
09:01
Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert noaptea și două avioane F-18 au fost ridicate lângă granița dintre România și Ucraina
Maria Stemate, 93 de ani. Sursa foto: Eli Driu
ExclusivReportaj
07:00
Mănâncă puțin, roagă-te, muncește. Sfaturi de viață lungă de la bătrânii din Ținutul Buzăului: „În două săptămâni, aș muri la bloc, n-aș avea aer!”
O „broscuță”de 60 de ani, la RAR: mașina vine de la o bătrânică din Italia. Sursă foto: Facebook/ RAR.
25 sept.
O „broscuță” din 1967 a ajuns la RAR. Mașina legendară este din prima generație care a avut discuri de frână la roțile din față
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Profimedia
25 sept.
Siegfried Mureșan vrea comasarea voluntară a comunelor: „O primărie la o comună mai mare, în loc de trei primării la trei comune mici”
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal