LIVE TEXT Finala de la Roland Garros: Simona Halep - Jelena Ostapenko 6-4, 4-6, 3-6. SimoNAIVA! Românca a pierdut titlul, după ce a avut 6-4, 3-0. În decisiv, a condus cu 3-1! GALERIE FOTO & VIDEO

Comentează

LIVE TEXT Finala de la Roland Garros: Simona Halep - Jelena Ostapenko (sâmbătă, ora 16.00, Eurosport 1, Pro TV). Totul despre adversara din Letonia.

SIMONA HALEP (3) - JELENA OSTAPENKO 6-4, 4-6, 3-6

Simona Halep, cu un stil defensiv, la alibi, așteptând greșeala rivalei, a pierdut a doua finală la Roland Garros, după cea din 2014. Dacă împotriva rusoaicei Maria Sharapova nu a fost favorită, acum a avut meciul în mână. A condus cu 6-4, 3-0, dar a fost ”întoarsă” de Jelena Ostapenko, locul 47 mondial, care a lovit mingea cu ochii închiși, la risc. Și i-a intrat! Și în setul decisiv, Halep a avut 3-1, dar adversara, 20 de ani pe 8 iunie, a reușit 5 game-uri la rând. De luni, Simona Halep va urca pe locul 2 WTA. Acum este pe 4 mondial. Ratând victoria, Simona a dat cu piciorul și primei poziții mondiale.Ostapenko a debutat la Paris și bate record după record. Ultima jucătoare care a câștigat încă de la debut un titlu de Mare Șlem a fost Barbara Jordan, în 1979, la Australian Open. Finala Halep - Ostapenko a durat două ore fără un minut. Jelena a terminat cu 54 de lovituri câștigătoare și 54 de greșeli neforțate. Nu s-a temut să greșească, iar asta a ajutat-o. Ostapenko, ”taifunul” din Letonia, a fost sportiva care a riscat mai mult în finală. Tânăra va urca pe locul 12 mondial.////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////Setul 3 s-a încheiat după 31 de minute. Primele două seturi au durat 39 și 49 de minute.Dramatism în finală. La 3-3, Jelena face break ajutată de banda fileului. Ostapenko servește pentru 4-3.Simona Halep se duce la 3-1, dar Ostapenko nu se lasă și face break: 3-2.Traian Băsescu îl atacă pe Cristian Tudor Popescu - CTP, care comentează jocul pentru postul Pro TV.

ACTUALIZARE 17.53.Simona astâmpără ”furtuna” Ostapenko, 2-1 cu serviciul.ACTUALIZARE 17.44. Simona începe setul cu game, dar salvează 15-40.Simona Halep cedează setul secund. A durat 46 de minute. Românca a avut 3-0, dar n-a știut să gestioneze avansul.

ACTUALIZARE 17.33. Ostapenko va servi pentru a lua setul doi. A avut 4-3 cu break avans, dar Simona n-a lăsat-o să se desprindă. A urmat încă un break Jelena.ACTUALIZARE 17.24. Simona Halep a fost egalată la 3. Setul este într-un punct critic.

După 51 de minute, Simona consolidează cu serviciul. Este 3-0, după 14 minute scurse din manșa secundă. Doar trei game-uri o despart pe Simona Halep de titlu.ACTUALIZARE 17.02. După 10 minute, Halep conduce cu 2-0. Pare scăpată în câștigătoare.ACTUALIZARE 16.55. Simona începe ”a la grande”. Revine de la 0-40 și câștigă game-ul. În tribună, Stere Halep suferă alături de fiul său, Nicolae - fratele mai mare al Simonei.SETUL 2
Trofeul este tot mai aproape.
Cifrele primului set:Halep:

  1. 64% 1st serve
  2. 67% 1st serve points won
  3. 25% 2nd serve points won
  4. 3 for 5 on break points (broke in every game she had a break point)
  5. 1 for 3 break points saved
  6. 1 winner
  7. 2 unforced errors

Ostapenko

  1. 48% 1st serve
  2. 64% 1st serve points won
  3. 27% 2nd serve points won
  4. 2 for 3 break points won
  5. 2 for 5 break points saved
  6. 14 winners
  7. 23 unforced errors

ACTUALIZARE 16.50. Primul set a durat 39 de minute. Simona e la un set de titlu. La 30-30, românca a dat dovadă de curaj, a riscat mai mult și și-a procurat prima minge de set. A și fructificat-o.ACTUALIZARE 16.44. Simona revine de la 0-30 și își face game-ul de serviciu.

ACTUALIZARE 16.39. Ostapenko este ca un pitbull! A egalat la 4, după egalitate.ACTUALIZARE 16.34. După ce salvează o minge de break, Halep trece din nou în față, cu serviciul: 4-3.ACTUALIZARE 16.30. Jelena joacă energic, astfel că și greșește. Simona își ia break-ul înapoi: 3-3.ACTUALIZARE 16.27. Ostapenko face break la 15, beneficiind și de noroc, la o minge care a atins banda și s-a oprit în suprafața de joc. Statistica arată astfel, după 5 game-uri. Ostapenko: 7 winners, 7 unforced errors.Halep: 1 winner, 1 unforced error. ACTUALIZARE 16.25. Și Ostapenko își face serviciul, fără emoții, la 15.ACTUALIZARE 16.20.Vine și primul game al Simonei, la 0. În tribune se strigă ”Si-mo-na”, ”Si-mo-na”!ACTUALIZARE 16.18. Simona face rebreak, la 30. În tribună, Nadia Comăneci urmărește jocul de lângă Ion Țiriac. Mama Simonei, Stania, stă lângă Virginia Ruzici.ACTUALIZARE 16.12. Simona începe cu serviciul. De obicei, când câștigă tragerea la sorți, alege să primească. Jelena face break la 0. Jelena este ”câine”. Joacă la ”futu-i mă-sa”, după cum spune Andrei Pavel, căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României. Adică închide ochii și lovește cu forță, la risc.

Ostapenko este a cincea sportivă care nu e cap de serie și care prinde finala la Paris în era Open, de la  Mima Jausovec, care s-a duelat cu Chris Evert în 1983. Celelalte au fost Helen Gourlay (1971), Renata Tomanova ( 1976) și Florența Mihai ( 1977).

Halep și Ostapenko pot deveni a treia jucătoare născută după 1990 care câștigă un titlu de Mare Șlem, după Petra Kvitova (Cehia) în 2011 și în 2014, victorii la Wimbledon, și Garbiñe Muguruza (Spania), la Roland Garros 2016. Simona are 25 de ani, iar rivala - 20 de ani, vârstă împlinită acum două zile.ACTUALIZARE 16.05. Jucătoarele au intrat pe teren, însoțite de copii de mingi.

Meciurile directe: 0-0

Ana Ivanovici a fost premiată, într-o ceremonie desfășurată ieri. Ana a câștigat titlul la Roland Garros în 2008, anul în care Simona Halep a triumfat la junioare. Sportiva din Serbia s-a restras recent din tenis.

Drumul până în finală al Jelenei

Bacsinszky, Wozniacki, Stosur Jelena Ostapenko's Road to the @RolandGarros Final! #RG17pic.twitter.com/e9OdTAnAL0 — WTA (@WTA) June 10, 2017

Drumul până în finală al Simonei

Suarez Navarro, Svitolina, Pliskova@Simona_Halep's Road to @RolandGarros Final! #RG17pic.twitter.com/mbeU37Fnpj — WTA (@WTA) June 10, 2017


ACTUALIZARE 10 iunie, ora 13.12.
Pro TV ar fi plătit suma 200.000 de euro, pentru a prelua mea finală. În România, exclusivitate pentru a transmite turneul de la Roland Garros o are canalul Eurosport.

⌛️ Le compte à rebours a commencé !
? Finale ? #RG17 : @Simona_Halep vs J.Ostapenko
⚔ Un duel inédit
⁉️ L'expérience vs la la fougue...
? ⏯ pic.twitter.com/o0RttIAMym — Roland-Garros (@rolandgarros) June 10, 2017




La dublu junioare a câștigat o jucătoare de origine română Bianca Andreescu. Povestea jucătoarei pe care România a pierdut-o, AICI.

? Chez les juniors, ?? Andreescu - Branstine s’est imposée dans le tournoi de doubles féminin vs Pervushina - Potapova ?? 6/1, 6/3 #RG17pic.twitter.com/FlRpTmhEO6 — Roland-Garros (@rolandgarros) June 10, 2017


Moment stânjenitor pentru Simona Halep înainte de finala cu Ostapenko: ”Multe femei ar fi fericite cu un singur bărbat. Tu ai vorbit de trei”
Tragedie în sport:Antrenorul de tenis de masă Aurel Ovanez a făcut infarct și a murit în timp ce urmărea semifinala Halep – Pliskova!
ACTUALIZARE 10 iunie, ora 12.04. Simona Halep va fi primită ca o regină în Capitală, la Salonul Oficial din incinta Aeroportului Otopeni. Nu se știe ziua sosirii. Dacă va câștiga, revenirea în București ar urma să aibă loc luni, deoarece campionii sunt obligați să facă poza oficial, la Tour Eiffel. În caz că va pierde, ar putea fi duminică în Becurești.ACTUALIZARE 10 iunie. Halep s-a relazat ieri la meciul Murray - Wawrinka!Finală Rafael Nadal – Stan Wawrinka, la Roland Garros. Spaniolul, spre al 10-lea titlu pe suprafața roșie de la Paris

Simona halep watches Andy Murray and Stan wawrinka with Darren Cahill and ion tiriac. #halep#cahill#tiriac#rg17 ( AFP ) pic.twitter.com/uFCsI9yGj5 — Phil (@tennis_phil) June 9, 2017


ACTUALIZARE 10 iunie.
Meciul e și pe Eurosport, și pe Pro TV. Dar și în Herăstrău sau la Promenada, în București.Meciul Halep – Ostapenko se poate vedea pe un ecran gigant, în Parcul HerăstrăuMotocicliștii de la Motorsport Race Management și Imporium Moto aflați la Campionatul European de Motocross la Zărnești sunt alături de campioana noastră Simona Halep în finala de la Roland Garros.

ACTUALIZARE 10 iunie. Ea e în fața Simonei.Cine este Jelena Ostapenko, adversara Simonei Halep. Letona spulberă toate recordurile la ParisACTUALIZARE 10 iunie. Un fel de FCSB - Dinamo?Finala de la Roland Garros Simona Halep – Jelena Ostapenko, un altfel de derby Steaua – Dinamo. Letona, palmares negativ cu româncele / GALERIE FOTOImagine-șoc la Roland Garros. Marion Bartoli s-a îngrășat la loc. Slăbise incredibil. Halep i-a administrat ultima înfrângere a carierei / GALERIE FOTOACTUALIZARE 9 iunie. Glezna încă doare!Simona Halep are probleme de sănătate înainte de finala de la Roland Garros: „Glezna, nu ştiu cum rezistă, simt durerea în timpul meciului”ACTUALIZARE 9 iunie. Ar putea veni locul 1 în lume, dar parcă mai important e trofeul! Știați că Dinala Safina a fost locul 1 în lume? Nu, pentru că nu a câștigat nici un turneu de Grand Slam!LIVE TEXT – Roland Garros 2017. Simona Halep are șansa să devină noul lider WTA | FOTO&VIDEOACTUALIZARE 9 iunie. Meciul va fi transmis de Eurosport 1 și de Pro TV.Pro TV transmite finala Halep – Ostapenko. Meciul de la Paris va începe la ora 16.00ACTUALIZARE 9 iunie. Amazoana noastră!De ce și-a mișcorat sânii Simona Halep. O dezamăgire a determinat-o să ia marea decizie! EXCLUSIVACTUALIZARE 9 iunie. Simona cucerit și trofeul de la juniori, în 2008.Cine este antrenorul care i-a fost alături Simonei Halep la titlul din 2008 de la Roland Garros / GALERIE FOTOACTUALIZARE 9 iunie.Noua Halep, mai puternică, mai decisă!De ce țipă Simona Halep în timpul disputării punctelor. A luat-o pe urmele Mariei Sharapova / VIDEOACTUALIZARE 9 iunie. Simona Halep simte că a venit momentul cel mare: victorie la un turneu de Grand Slam și locul 1 mondial.“Vreau să o întrec pe Virginia Ruzici! Dar nu discut cu ea despre asta, pentru că atunci totul era diferit, sunt mulţi ani de atunci, tenis diferit, condiţii diferite. Am mai fost în poziţia asta, aşa că nu am nevoie de sfaturi cum să gestionez presiunea. Doar o să discut cu antrenorul meu despre tactică şi atâta tot. Pot să stăpânesc emoţiile, pot să stăpânesc presiunea, nu sunt cu capul în nori, cum am fost în 2014, sunt foarte ok, ştiu că se poate întâmpla orice în finală, aşa că trebuie doar să-mi joc şansa şi să dau tot ce e mai bun, pentru că voi întâlni o jucătoare dificilă”, a menţionat Halep.Citiți șiIlie Năstase și Viginia Ruzici au câștigat la Roland Garros în proba de simplu. Simona Halep, a treia pe listă? Nasty și Țiri, laureați și la dublu

“Jocul meu este mai puternic şi diferit, gândesc mai mult şi joc mai inteligent, sunt mai bună şi mai puternică din punct de vedere fizic, am o atitudine mai bună. Cred că sunt o jucătoare mai diferită şi mult mai puternică decât în 2014. Alerg mai mult, nu obosesc, am lucrat mult în anii aceştia şi bineînţeles că şi experienţa contează”.

În finala de la Roland Garros, programată sâmbătă, de la ora 16,00, Halep o va înfrunta, în premieră, pe Ostapenko (20 ani împliniți joi, 47 WTA), victorioasă cu 7-6 (4), 3-6, 6-3 cu Timea Bacsinszky (Elveția).

LIVE TEXT Finala de la Roland Garros: Simona Halep - Jelena Ostapenko. Miza e trefeul, 2.100.000 de euro și locul 1 mondial

Finalista se va alege cu 1.060.000 euro și 1.300 de puncte WTA, iar câștigătoarea va fi recompensată cu 2.100.000 euro și 2.000 de puncte WTA.De remarcat că Ostapenko a jucat trei finale (2015 — Quebec City, 2016 — Doha, 2017 — Charleston) și nu a câștigat niciuna.

LIVE TEXT Finala de la Roland Garros: Simona Halep - Jelena Ostapenko. Românca, a 25-a finală, al 16-lea trofeu și cel mai important?

Halep a ajuns la a 25-a finală din carieră, până acum având 15 titluri cucerite. Simona a obținut șase titluri în 2013, la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia, două în 2014, la Doha și București, trei în 2015, Shenzhen, Dubai și Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, București și Montreal, iar anul acesta a câștigat la Madrid.Halep a mai jucat nouă finale, în 2010 și 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros și Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto și Cincinnati, iar în 2017 la Roma.

LIVE TEXT Finala de la Roland Garros: Simona Halep - Jelena Ostapenko. Dă cu ghioaga!

Ostapenko, profesionistă din 2012, nu are nici un succes în turneele WTA. A câștigat 1.288.260 $ din tenis. Ea a câștigat șapte single-uri și opt titluri de dublu în turneele ITF. E campioană de juniori la Wimbledon 2014. Antrenată inițial de mama ei, Jeļena Jakovļeva, și pregătită fizic de Jevgeņijs, tatăl ei, a intrat pe mâinile Anabelei Medina Garrigues. E o jucătoare agresivă, cu lovituri puternice (după viteza media, e a patra de la Wimbledon, 73 km/ h, luând în considerare atât băieții, cât și fetele!) care caută liniile. Cu 245 de ”winners” în 6 meciuri, e lidera absolută a acestei ierarhii din ambele tablouri.

Jelena Ostapenko era clasată la începutul turneului abia pe locul 47 mondial și nimeni nu îi acorda nicio șansă la începutul turneului, mai ales că până la acest turneu aceasta mai reușise într-un Grand Slam doar turul 3 la Australian Open în 2017 și turul 2 la Roland Garros și Wimbledon în 2015.

Halep și Ostapenko nu s-a întâlnit niciodată în circuitul profesionist.Citiți și 

  1. Simona Halep a știut că va câștiga un turneu de Mare Șlem. Profeția făcută pentru ”Libertatea” în 2013, de mare actualitate!
  2. Simona Halep, a treia finală a carierei la Roland Garros. Ce spune Elena Bogdan, învinsa din 2008
  3. Simona Halep, în finala de la Roland Garros. Cine sunt antrenorii cu care sportiva a lucrat în carieră. Nu s-a despărțit în relații cordiale de români
  4. Jelena Ostapenko e nebună! Cine a făcut această acuzație ! ”A aruncat cu racheta în direcția unui copil de mingi”. ”Bitch fight” în 2016! / FOTO&VIDEO
  5. Ilie Năstase și Viginia Ruzici au câștigat la Roland Garros în proba de simplu. Simona Halep, a treia pe listă? Nasty și Țiri, laureați și la dublu
  6. Ilie Năstase o vede pe Simona Halep câştigătoare la Roland Garros: ”Nu poate pierde cu acea letonă”
  7. Karolina Pliskova, uluită de jocul Simonei Halep: ”Cred că aş fi bătut 99% dintre fete cu tenisul de astăzi!”
  8. LIVE TEXT – Roland Garros 2017. Jelena Ostapenko, prima finalistă la fete. Irina Begu și Raluca Olaru, eliminate miercuri, în ”sferturi”, la dublu | FOTO&VIDEO
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
10 oct.
Singura femeie care a supraviețuit după două doze letale, externată din spital. Christa Pike a fost trimisă înapoi în închisoare după execuția ratată
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
O furtună solară puternică lovește Pământul: Avertisment emis de NOAA pentru sateliți și rețele de comunicații
TRENDING
10 oct.
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10 oct.
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
10 oct.
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
10 oct.
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
10 oct.
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
10 oct.
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...