Libertatea: Doamna Rodica, îi veţi pregăti ceva special lui Adi de ziua lui?
Rodica Mutu: Cu siguranţă, în clipa în care voi ajunge acasă, voi începe să pregătesc tortul din fructe, care a fost dintotdeauna preferatul lui. Chiar dacă a renunţat de multă vreme să mai mănânce dulciuri, mâine (n.r. – azi) va face o excepţie.
Vă mai aduceţi aminte cum îi serbaţi zilele de naştere când era adolescent?
De fiecare dată îl lăsam să se trezească dimineaţa. Îl luam în braţe, îi spuneam “La mulţi ani” şi, apoi, mergea în sufragerie, unde pe masă găsea tortul din fructe făcut de mine. Pe tot parcursul zilei casa era plină de copii, colegi de echipă sau vecini de aceeaşi vârstă cu el, care veneau să-l felicite.
Ce cadou îi veţi cumpăra lui Adi?
Încă nu m-am hotărât. Mă tot consult cu Consuelo pentru a mă decide asupra cadoului pe care i-l voi cumpăra. Sper să-i placă.
Cum aţi petrecut Revelionul?
Dacă de Crăciun eu am stat în ţară, ei au fost plecaţi în Republica Dominicană. De Revelion, am stat cu toţii acasă, la Florenţa. Am petrecut în familie, ca de obicei.
Consuelo, însărcinată?
Adrian Mutu ar putea deveni tătic pentru a patra oară. Conform revistei Zău, Consuelo, soţia “Briliantului”, ar fi însărcinată, informaţie dezminţită însă pentru Libertatea de mama lui Adi. Mutu mai are un băiat din prima căsătorie, Mario (şapte ani şi patru luni), şi două fetiţe cu Consuelo, Adriana Lea (3 ani şi şapte luni) şi Maya Vega (un an şi opt luni).
Un contract nou, cadou
Deşi a primit sute de telefoane de la prieteni şi era ocupat cu organizarea unei mese pentru angajaţi, Ioan Becali i-a urat “La mulţi ani!” lui Adrian Mutu: “Nu contează darurile la noi, ci vorbele, urările. Oricum, s-ar putea ca el să primească drept cadou un contract nou, pe un salariu mult mai bun. Vedem, mai ales că a început anul foarte bine”. Mutu şi-a făcut singur un dar miercuri: un gol în Siena – Fiorentina 1-5.
Vinde şi chiloţi
Afacerile par să îi meargă bine lui Mutu, care, împreună cu asociatul său, Filippo Paoli, a trecut la diversificarea colecţiei de haine Souvenir Clubbing. Ultimele articole din colecţie sunt cele de lenjerie intimă.
Adrian Mutu, ironic de ziua lui: ”Dacă n-aveam meci duminică, făceam chef de ziua mea!”
Adrian Mutu a acordat a vorbit despre ziua sa de naştere, desprea viaţa de familie, despre viitor şi despre echipa naţională.
Adi, ce faci, petreci?
Adrian Mutu: Nu prea cred, că sunteţi cu ochii pe mine! A, dacă era cu patru zile înainte de meciul Fiorentinei (n.r de duminică), da, chefuiam! Aşa, nu-mi daţi voi voie! Lăsând ironia, în seara asta (n.r. aseară), mă întâlnesc cu colegii şi cu antrenorul Prandelii, să le dau o masă. Mâine (n.r. azi), am antrenament, apoi merg la familie, acasă, e cea mai importantă. Însă, să ştiţi de la mine, nu-mi spune nimeni ce să fac cu patru zile înainte de vreun joc. În afară de perioada Londra, nici un antrenor nu are ce să îmi reproşeze mie la antrenamente, indiferent de ce am făcut cu o noapte înainte!
Nici Răzvan Lucescu?
Nici! Eu, la 31 de ani, spun răspicat că vin la naţională cu mare plăcere. Nu trebuie să faca nimeni nici o declaraţie, ci doar să îmi trimită convocarea. L-am sunat pe Răzvan de 36 de ori ca să îmi cer scuze pentru modul în care am plecat din Serbia, dar nu mi-a răspuns. I-am trimis şi mesaje, şi mailuri. De acum nu o să îl mai caut, dacă el vrea să îmi comunice ceva, aştept telefonul lui. Nu e normal cum s-a comportat faţă de mine, dacă un jucător greşeşte, merită o explicaţie.
Eşti încă supărat pentru faptul că fotografii noştri te-au suprins într-un bar înainte de meciul din Serbia?
Sunt supărat pentru că toate s-au spart în capul meu. La acel 0-5 de la Belgrad nu am jucat bine, dar am fost schimbat la 2-0 sau la 3-0, iar până atunci am fost singurul care a tras la poartă…
Eşti certat şi cu Cristi Chivu?
Suntem prieteni de 15 ani. Am un respect deosebit faţa de el şi nici nu am avea de ce să ne certăm. Mă bucur ca este în afara oricărui pericol. Am vazut accidentarea lui şi este incredibil ce i s-a întamplat. L-am sunat să văd cum se simte. Am vorbit şi de Crăciun şi de Revelion, ne felicităm pentru meciuri. Aş fi vrut să merg să îl văd, dar din păcate nu se poate.
Ce faci, pleci de la Fiorentina?
Nu! Despre un transfer al meu puteam vorbi abia vara viitoare.
Ce-ţi doreşti de la 2010?
Sănătate şi bogăţie pentru toată lumea.
(Sursa GSP TV – Anca Matei)