Pe 26 iunie 1993, Marian Bondrea ridica deasupra capului trofeul, după o finală cu Dacia Unirea Brăila, câștigată cu 2-0 (Vasc 81, Craioveanu 88), iar acum se simte pierdut în istorie. Cu toate astea, fostul tehnician în vârstă 67 de ani, în prezent director sportiv la Complexul Premium Wellness Institute din București, ține pumnii strâși pentru oltenii săi.
”M-a uitat lumea. Culmea, au uitat și cei care se ocupă de echipa Craiovei. Toți vorbesc în Bănie de câștigarea Cupei României după 25 de ani, dar nimeni nu pomenește numele antrenorului cu care echipa a cucerit trofeul în 1993. Asta e viața. Cert este că Universitatea are prima șansă în finala de duminică, dar nu pentru că Hermannstadt este o echipă de Liga 2, ci pentru că Știința este una dintre cele mai frumoase echipe echipe din România, cu jocul cel mai spectaculos. De altfel, la fel de frumoasă a fost și echipa cu care am câștigat Cupa României în 1993, și cu care puteam să o câștig și în 1994. Dar au vrut să mă dea afară. Nu intru în amănunte, sunt lucruri trecute!”, a declarat Marian Bondrea pentru Libertatea.
Fostul antrenor crede că principalul atu al Craiovei este compartimentul ofensiv: ”Tripleta Gustavo – Băluță – Mitriță este nimicitoare. Bine ar fi să se păstreze același lot și pentru sezonul viitor. Chiar dacă Băluță și Mitriță au marcat multe goluri, consider că Bancu a fost jucătorul sezonului la Craiova. S-a remarcat printr-un travaliu impresionant”.
Marian Bondrea nu s-a putut bucura pe deplin de câștigarea Cupei României în 1993. ”A fost un eveniment minunat, umbrit însă de accidentarea groaznică suferită de Emil Săndoi. Avem cumpărate bilete la mare și trebuia să plec cu familia, dar am mai rămas câteva zile la București, pentru a fi alături de Săndoi, care suferise o fractură de tibie și peroneu. Din cauza acelei accidentări, Emil a ratat transferul la Lyon”.
Accidentarea lui Săndoi s-a produs în finalul meciului, după ce Vasc a deschis scorul, în minutul 81. Stoperul Craiovei a șutate la poartă, dintr-o lovitură liberă mișcată, dar Petrache a ieșit din zid și s-a aruncat cu picioarele înainte să-l blocheze. ”Am auzit trosnetul oaselor”, a povestit cu regret călăul lui Săndoi.
LIVEBLOG Finala Cupei României la fotbal, CSU Craiova – Hermannstadt. Toate detaliile.