Un rezultat care a făcut ca zestrea de puncte a campioanei României să fie de numai 13 puncte din tot atâtea etape.

De aceea, tehnicianul de la Astra, Marius Şumudică, să se gândească la următorul joc din campionat, cu Dinamo, cu toate, până atunci, echipa giurgiuveană va juca joi, în Cupa României.

Cum adversara Astrei este o formaţie de ligă a III-a, Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, Şumudică nu va merge la Timişoara.

„Pregătim şi meciul de la Timisoara, unde va merge secundul. Eu voi rămâne acasă, împreună cu jucătorii care vor evolua cu Dinamo, cu 13-14 jucători, iar cei care au jucat mai puţin, rezervele şi o parte de la echipa secundă vor merge la Timişoara”, a declarat Marius Şumudică la Dolce Sport.

Tehnicianul a continuat: „Aşa am convenit cu cei din conducere. Este foarte important meciul cu Dinamo, de sâmbătă, şi trebuie să mergem acolo să nu pierdem”.

Îl respectă pe Ioan Andone

Despre polemica sa cu antrenorul de la Dinamo, Ioan Andone, Marius Şumudică a precizat: „Nu este nici un duel cu domnul Andone. Eu îl respect, este unul dintre cei mai titraţi antrenori, mă voi duce acolo să îmi vând scump pielea”.

Şumi a conchis: „Dacă va câştiga domnul Andone, voi avea tăria să mă duc să dau mâna cu dânsul. Dacă se va termina egal sau dacă voi câştiga, vom vedea ce se întâmpla la momentul respectiv”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.