Meciul răniţilor

Comentează

Partida dintre Rapid şi Steaua, una a orgoliilor după scandalul "Bricheta" din sezonul trecut, găseşte cele două grupări în situaţii incerte. Dorinel încearcă să se impună la Steaua, iar acţionarii Rapidului se războiesc prin ziare, uitând să le achite jucătorilor primele restante.

Arhiva foto

Dayro Moreno, Se­me­do, Arthuro sau Toja, care erau pilonii noii "Steaua Latino" proiectate în Ghencea, nu mai sunt pe placul an­tre­no­rului, care doreşte ca jucătorii să depună mai mult efort pe teren şi să fie mai responsabili tactic. Dorinel vrea ca spectacolul să lase locul eficienţei, capitol la care steliştii au rămas datori până acum, strălucind prin jocul de pase, dar mai puţin la finalizare. Primul pas a fost deja făcut după ce, la Lyon, toţi cei patru jucători au fost trecuţi pe banca de rezervă, iar Semedo, in­trodus după pauză, a fost schimbat 35 de mi­nute mai târziu pentru că nu a respectat indicaţiile de pe bancă.

De partea cealaltă, jucătorii Rapidului, dornici să învingă rivala după ce au pierdut sezonul trecut trei puncte la masa verde, se întreabă care dintre cei doi pa­troni va plăti restanţele financiare. Câţiva dintre ei, prin­tre care Maftei, Per­jă, Grigorie şi Gri­gore, pot depune me­moriu pentru a deveni jucători liberi.

Dani Coman, aproape liber de contract


Dănuţ Coman cere re­zi­lierea înţelegerii cu FC Ra­pid din cauza res­tan­ţelor la plata salariului pe mai mult de două luni. Portarul a depus me­­moriu la Comisia pen­tru Statutul Ju­că­to­rului, pentru a deveni jucător liber. Coman nu a jucat nici o partidă oficială pentru giuleşteni în acest sezon.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
19:22
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
19:15
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
MONDEN
Ana Maria Mocanu
19:04
Ce proceduri estetice și-a făcut Ana Maria Mocanu după „Asia Express”: „Foarte mulți oameni m-au criticat”
Irinel Columbeanu
18:16
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
POLITIC
George Simion, Dan Dungaciu și Petrișor Peiu sunt cei mai importanți oameni din conducerea AUR. Sursă foto: Hepta.
20:25
AUR nu va vota Guvernul Mureșan. „Anticipatele sunt mai aproape”, spune Dan Dungaciu
Siegfried Mureșan, propunerea lui Nicușor Dan ca prim-ministru
Exclusiv
19:14
Cum se explică decizia președintelui Nicușor Dan de a-l propune pe Siegfried Mureșan pentru postul de prim-ministru: „Nu este o soluție foarte convingătoare”
Ultimele știri
21:11
Cine este Cătălina Manea, soția premierului desemnat Siegfried Mureșan. Ce funcție importantă ocupă la nivel european
21:06
România se apropie de anticipate, crede politologul Cristian Pîrvulescu: „Ar prelungi criza politică cu încă minimum patru luni”
20:43
Canada și UE, alianță istorică după amenințările lui Trump. Mark Carney: Nimeni nu ne dictează
20:26
Afacerea cu un singur soi de fructe cu care o familie vrea să dea lovitura: a investit 300.000 de euro în 5 hectare
TRENDING
10:09
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
InterviuExclusiv
13:43
Cât are pensia Serghei Mizil: „Toată ziua stau în vacanță”
O familie din Serbia a investit 300000 de euro într-o plantație de nuci
20:26
Afacerea cu un singur soi de fructe cu care o familie vrea să dea lovitura: a investit 300.000 de euro în 5 hectare
Pictura lui Monet, scoasă la licitație la Paris
19:30
Pictura uriașă pe care Monet a ținut-o ascunsă, scoasă la licitație pentru o sumă-record la Paris
Cu o coajă ce amintește de pielea solzoasă a unui șarpe, salak, cunoscut și ca „fructul șarpelui”, este un fruct tropical originar din Indonezia și Malaezia. Sursă foto Shutterstock
18:44
Salak, fructul cu coajă ca de șarpe și pulpă crocantă. Unde crește și cum se consumă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
18:30
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
Unul dintre creatorului serialului de animație Peppa Pig a fost jefuit de 2 români. Sursă foto: nfts.co.uk
18:24
Doi români l-au jefuit pe „părintele” Peppa Pig: ce au furat din vila de 10 milioane de lire din Marea Britanie
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
12:06
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
12:49
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17:11
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:34
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
16:17
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
08:17
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
19:00
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
18:26
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor