Mircea Sandu a pierdut procesul cu Federația Română de Fotbal, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul fostului președinte al FRF în dosarul privind renta viageră și beneficiile acesteia care intrase în vigoare în ziua în care Răzvan Burleanu a preluat șefia FRF, 5 martie 2014.În primă fază, FRF a câștigat procesul, în 2017, și cel poreclit ”Nașul” era obligat să returneze sumele încasate până în acel moment, 114.736,46 de lei.Sandu a făcut recurs, dar n-a avut câștig de cauză, răspunsul final fiind dat în această săptămână de ÎCCJ.”Este un dosar început în 2014. A scos la lumină caracterul imoral şi premeditarea obţinerii drepturilor viagere. Am solicitat să se constate nulitatea contractului de rentă viageră,”, a declarat Roxana Diaconu, avocata FRF în acest litigiu, la Telekom.