„Am dat girul acestor instituții: cinci experți și un director de licențiere, respectiv Duru, și încă două comisii. Dacă am făcut asta, nu mă mai duc să mă apăr la TAS, pentru că merg pe mâna lor. Las pe cel care se simte neîndreptățit să meargă să își caute dreptatea”, a declarat Sandu la Digi Sport.
Acesta regretă că nu l-a dat afară pe Viorel Duru, când „U” Cluj a câştigat la TAS procesul împotriva Comisiei de Licenţiere. „Mie îmi pare rău că nu am făcut pasul promis în Adunarea Generală, după ce U Cluj a câștigat. Regret că nu l-am demis pe Duru. Comisiile noastre nu sunt în regulă dacă echipele noastre câștigă la TAS”, a spus Sandu.
El crede că CSU Craiova merită să evolueze în Liga I, datorită situaţiei financiare foarte bune. „Craiova merită să aibă o echipă din Liga 1. Are o susținere financiară foarte puternică, se vede și din transferurile pe care le-a făcut”, a încheiat fostul preşedinte al FRF.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Viva.ro
Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță ce sunt, de fapt, restanțele karmice. Cum se face abordarea corectă a relațiilor din viața noastră
Elle.ro
Ramona Olaru, dezvăluiri despre divorțul de fostul soț și motivul pentru care i-a păstrat numele: „Nu am avut probleme majore în acea căsătorie”
Unica.ro
Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!
Observatornews.ro
Suma amețitoare cheltuită de un om de afaceri român pe un Lamborghini Sian de 800 cp. "Nu e doar o mașină, e un mod de a gândi"
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2025. Peștii vor învăța cum să treacă peste orice obstacol social sau profesional pe care viața îl plasează în fața lor