După 15 etape scurse din actuala ediție de campionat, Steaua este lider, cu 33 de puncte, urmată, la trei ”lungimi”, de CS Universitatea Craiova.Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, vede o luptă încinsă între aceste două echipe pentru câștigarea titlului."Craiova va sta în coasta Stelei, dar depinde cât poate să o ducă. Steaua are o bancă mai bună decât a Craiovei. Mie îmi place de Măzărache, un jucător cu niște calități foarte bune. Are viteză și este și un marcator. O să-l vedeți că este un jucător care va marca foarte multe goluri”, a declarat Mircea Sandu la Dolce Sport.Fostul șef al FRF a continuat: ”Vătăjelu din nou este cel mai bun fundaș al nostru. Nu vreau să se supere ceilalți copii, dar Vătăjelu ne-ar fi ajutat în meciul cu Polonia, și în orice alt joc al echipei națioale", a spus Sandu.
Cuprins:
În ceea ce privește escapadele fundașului stelist Gabriel Tamaș, Mircea Sandu a spus: "Dacă eram președinte la Steaua și vedeam imaginiile cu Tamaș îl amendam, atât. Era imaginea clubului. În Anglia se dă amendă. Dacă se duce în club și e matol îi dă amendă clubul, dar a doua zi era la antrenament".
Mircea Sandu este în proces cu fostul patron al Universității, Adrian Mititelu, în cazul dezafilierii Craiovei.