Într-un comunicat, AIBA a precizat că a reziliat contractul său cu India, în absenţa plăţii prevăzute şi a indicat că Federaţia indiană de box (BFI) trebuie să achite acum o penalitate de 500.000 de dolari (460.000 de euro).
Însă BFI a motivat întârzierea plăţii către AIBA prin faptul că conturile bancare ale instanţei au fost “îngheţate”.
“Decizia de schimbare a oraşului-gazdă al Mondialelor din 2021 a fost luată în grabă şi fără o consultare cu BFI”, a regretat federaţia indiană, care consideră că pedeapsa impusă este “şocantă şi surprinzătoare”.
Forul pugilistic indian a indicat că speră încă să găsească “o soluţie amiabilă” cu Federaţia internaţională.
AIBA este suspendată din luna iunie 2019 de către Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), din cauza problemelor financiare şi de guvernanţă, grave şi recurente. Prin urmare, organismul este privat de organizarea turneului de box din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, de care se ocupă un grup de lucru înfiinţat de CIO.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Viva.ro
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Adevarul.ro
„UE seamănă mai mult cu Uniunea Sovietică". Mesajul lui Mario Nawfal după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu
Elle.ro
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Unica.ro
Ce este și ce efecte are ketamina, drogul pe care miliardarul Elon Musk a recunoscut îl consumă
Observatornews.ro
Sumele transferate între membrii familiei ar putea fi impozitate cu 70%
HOROSCOP
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie