Dorel Alexiu, nul dintre cei mai pătimaşi suporteri ai Petrolului, membru fondator al Ligii Suporterilor “Constantin Tabarcea”, colecţionar împătimit de obiecte din istoria fotbalistică a Petrolului, deţine câteva obiecte unice legate de meciul cu Liverpool, de acum 50 de ani.Alexiu are în colecție fanionul partidei Liverpool – Petrolul şi unul dintre programele de meci, de la jocul de Ploieşti, editate într-un număr foarte restrâns (se spune că maximum 20-30 de bucăţi), valoarea acestor exponate fiind una deosebită, informează ziarulprahova.ro.
“Am avut 1000 de lire sterline să vând aceste exponate, din partea unor colecţionari englezi, dar nu-mi trece prin cap să reunuţ la ele”, spune Alexiu.