Atmosfera câmpenească de la Marjampole nu i-a mişcat cu nimic pe români, care au împins, încă din primele minute, jocul spre poarta nordicilor. S-a trecut la durităţi şi debutantul Apostol s-a ales cu capul spart. Spiriduşul Tănase, pe stânga, a accelerat permanent, iar Chivu, din lovitură liberă, a fost aproape de deschiderea scorului (24). După două ocazii clare, risipite cu seninătate, Marica a dinamitat plasa porţii adverse cu o bombă din marginea careului. Era minutul 39 şi, în seara veşnic albă a nordului, părea că visul lui Răzvan nu se va sfârşi niciodată prost. Am mers mai departe cu fruntea sus şi, până în ultimele secunde, am realizat că revenirea lui Ghioane la naţională şi titularizarea în premieră a lui Apostol ne dau dreptul să sperăm. Răzvan Lucescu a adus cu sine bucuria fotbalului. De acum înainte, nu mai jucăm pe puncte imaginare şi pe calificări sugrumate în faşă. De acum înainte, vrem să vă vedem că jucaţi cu inima.
Au dat buzna la mâncare
Cei cinci jucători care au fost trimişi în tribună de Răzvan Lucescu, George Galamaz, Răzvan Pădureţu, Mihai Neşu, Mircea Bornescu şi Florin Costea, au luat loc în dreapta preşedintelui FRF, Mircea Sandu. Costea şi Galamaz păreau cei mai afectaţi de faptul că n-au prins nici măcar banca de rezerve. Bornescu l-a încurajat pe Costea, propunându-i să-şi potolească foamea la centrul de presă, unde mâncarea era gratis.
Susţinuţi de românii din Letonia
Un grup de 45 de fani români şi-au susţinut aseară favoriţii, venind din ţara vecină, Letonia. Suporterii, care s-au deplasat cu microbuzele, au parcurs 350 de kilometri pentru a ajunge la Marjampole. “Muncim la o fabrică de ciment în Letonia, iar pentru această deplasare am scos din buzunar câte 25 de euro. Vrem victoria!”, au clamat fanii români, care au scandat numele lui Răzvan Lucescu minute în şir.