După eşecul suferit sâmbătă în compania Ucrainei (2-3), consfiinţit de autogolul lui Cristi Chivu, naţionala României a fost supusă, ieri, unei noi umilinţe. Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a evoluat dezlânat şi fără orizont contra Macedoniei, pierzând amicalul disputat în Austria. Tricolorii s-au văzut conduşi la singura minge trimisă de adversari pe spaţiul porţii lui Pantilimon. În minutul 28, Chivu a pierdut clar duelul aerian din centrul careului cu Sikov şi macedoneanul a deschis scorul, fructificând centrarea venită din corner. Până la pauză ne-am năpustit haotic asupra careului advers, dar numai Cociş a reuşit să-i dea emoţii portarului macedonean, cu două şuturi.

Sâmbătă jucăm cu Honduras

A urmat o a doua repriză de suferinţă şi de neputinţă pentru ai noştri, incapabili să finalizeze măcar una dintre acţiunile de atac pe care le-au iniţiat. România va avea ocazia să mai spele din ruşinea ultimelor două rezultate sâmbătă, când va întâlni reprezentativa Hondurasului, echipă calificată la Campionatul Mondial, spre deosebire de noi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.