Dispariţia fulgerătoare a lui Nicolae Manea a produs tristeţe în fotbalul românesc. Clubul Rapid, acolo unde a scris istorie fostul fotbalist, a postat un mesaj de condoleanţe pe site-ul oficial:
”Familia Rapid trece din nou prin momente grele. Fostul jucător, antrenor şi mai apoi oficial al clubului FC Rapid, Nicolae Manea, s-a stins din viaţă la 60 de ani după o lungă luptă cu o boală incurabilă. Condoleanţe familiei şi tuturor celor care l-au cunoscut! Dumnezeu să-l ohihnească!”, au scris alb-vişinii.
La rândul său, fostul ofiţer de presă al clubului din Giuleşti, Lucian Ionescu, care este finul lui Nicolae Manea, a scris pe pagina sa de Facebook:”În aceasta dimineata, Nicolae Manea s-a stins din viata. Trupul acestuia se află depus la biserica Sfânta Paraschiva, iar înmormântarea va avea loc miercuri la cimitirul Străuleşti 2.Din Galeria din Ceruri a Rapidului ne mai zâmbeşte un Înger. Odihneşte-te în pace, Naşule!”.