Clubul britanic de fotbal este vizat de 115 acuzaţii, care au apărut după ce acesta a fost preluat, în 2008, de consorţiul Abu Dhabi United Group (ADUG) din Emiratele Arabe Unite, deținut de şeicul Mansour. Este vorba despre 80 de infracţiuni financiare (perioada 2009-2018) şi alte 35 pentru presupusa lipsă de cooperare cu ancheta.

Premier League acuză Manchester City că a încălcat regulile privind furnizarea „cu bună-credinţă” de „informaţii financiare exacte care să ofere o imagine reală şi corectă a situaţiei financiare a clubului”.

În perioada la care se referă acuzațiile, Manchester City a câștigat de trei ori campionatul.

În februarie 2023, Premier League a trimis clubul în fața unei comisii independente, care a analizat acuzațiile, pentru a putea audia apoi cele două părți în spatele uşilor închise, într-un loc care nu a fost făcut public.

Suspiciunile care vizează Manchester City sunt legate de ascunderea unor investiții financiare directe prin umflarea veniturilor din sponsorizări de la Etihad, compania aeriană din Emiratele Arabe Unite şi principalul partener al clubului.

De asemenea, există acuzații privind presupuse încălcări ale fair-play-ului financiar UEFA (perioada 2013-2018) şi ale Premier League (2015-2018).

Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie
Recomandări
Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie

Totodată, comisia independentă trebuie să constate dacă Roberto Mancini, unul dintre foştii antrenori, a primit suplimente salariale nedeclarate.

Presa din Marea Britanie, care vorbește despre „procesul sportiv al secolului”, precizează că acesta ar putea să dureze zece săptămâni, iar o decizie ar putea fi luată la începutul lui 2025. Rezultatul se poate amâna cu câteva săptămâni sau luni în cazul unui apel formulat de Manchester City sau de Premier League, situație în care va trebui înființată o comisie de apel.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a invalidat suspendarea de doi ani din competiţiile europene stabilită în 2020 pentru Manchester City pentru acuzații de nerespectare a regulilor fair-playului financiar.

Potrivit regulamentului Premier League, dacă acuzațiile sunt dovedite, Manchester City poate primi de la o simplă mustrare până la excluderea din campionat, precum şi retragerea punctului (punctelor), riscând retrogradarea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
FANATIK.RO
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Observatornews.ro
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI