Transylvania College, singura școală din România acreditată pe curriculum Cambridge și românesc, găzduiește vineri, 11 noiembrie, cea de-a XVI-a ediție a balului de caritate Scolarship Society, unul dintre cele mai fastuoase evenimente din regiune.
Cu această ocazie, peste 200 de invitați din Cluj-Napoca și din țară vor susține prin donații educația următoarei generații de lideri, întrucât toate sumele strânse în urma licitațiilor vor fi utilizate pentru susținerea a 10 burse integrale pentru elevi cu rezultate academice deosebite.
În cadrul acesței ediții, organizatorii vor pune la licitație obiecte și experiențe inedite, precum o rachetă de tenis semnată de Simona Halep sau posibilitatea de a juca într-un film regizat de Tudor Giurgiu, fondator al TIFF.