În opinia lui Rică Răducanu, obiectivul Rapidului din acest sezon pare destul de greu de îndeplinit.

”Nu e nimic deosebit că am bătut Chiajna. Trebuia s-o facem, că altfel eram déjà de Liga a II-a. Însă mai e mult până departe. Vorba aia, ar fi bine, dacă n-ar fi rău! Ne așteaptă meciuri grele până la finalul sezonului”, a declarat, pentru Libertatea, Rică Răducanu. Fostul mare portar a continuat în aceeași notă: ” Va fi greu, tăticu, să băgăm șase echipe sub noi. Ar trebui să piardă ”doamna” Chiajna vreo trei meciuri și noi să le câștigăm  pe toate! Iar următorul joc al Rapidului, cu FC Brașov, în deplasare, se anunță pe viață și pe moarte. Se va juca la scapă cine poate!”.

Chiar și în aceste condiții vitrege pentru echipa sa de suflet, Rică Răducanu a remarcat faptul că actualii jucători ai Rapidului fac tot ce pot pentru a scăpa echipa de emoțiile retrogradării.

”De la echipa de acum îmi place dăruirea! Însă și cu dăruirea asta e o problemă. Poți o dată, a doua oară la fel, hai și a treia oară, dar după aia nu mai merge. Nu mai poți, , tăticu, să ții ritmul!”, a mai precizat Rică Răducanu. Acesta a conchis: ”Ar fi minunat ca Rapidul să scape de retrogradare, dar eu sunt cam pessimist! Numai cu voința nu rămâi în Liga 1”.

rica raducanu

Urmărește-ne pe Google News
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
PARTENERI - GSP.RO
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
BOMBĂ! Rafila, anunț ȘOC despre românii cu 3 doze de vaccin! Toți trebuie să afle
Playtech.ro
BOMBĂ! Rafila, anunț ȘOC despre românii cu 3 doze de vaccin! Toți trebuie să afle
Petrecere sângeroasă într-o vilă din Bușteni. Fiul fostului lider al clanului Sportivilor și-a înjunghiat în cap prietenul și s-a făcut nevăzut
Observatornews.ro
Petrecere sângeroasă într-o vilă din Bușteni. Fiul fostului lider al clanului Sportivilor și-a înjunghiat în cap prietenul și s-a făcut nevăzut
Horoscop 27 ianuarie 2022. Peștii s-ar putea să se streseze singuri, într-un mod inutil și ciudat, prin pesimism exagerat
HOROSCOP
Horoscop 27 ianuarie 2022. Peștii s-ar putea să se streseze singuri, într-un mod inutil și ciudat, prin pesimism exagerat
O rachetă scăpată de sub control este în curs de coliziune cu Luna. Ce se poate întâmpla
Știrileprotv.ro
O rachetă scăpată de sub control este în curs de coliziune cu Luna. Ce se poate întâmpla
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta
PUBLICITATE
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta