După ce negocierile cu Anatole Abang au picat, Adam Nemec a refuzat și el oferta, iar situația lui Omrani rămâne în coadă de pește.

„Am primit răspuns de la Nemec, merge la altă echipă. Avem varianta Rusescu, vorbim cu el. Am vorbit și iarna trecută. Dacă nu vine în două-trei zile, la revedere, nu-l mai luăm. I-am zis să vină la pregatire că altfel nu îl luăm. Altă variantă este Omrani, care așteaptă decizia în dosarul cu CFR”, a spus Gigi Becali pentru Sport X.

FCSB are mari probleme cu atacul în această perioadă, fiindcă Alibec e în „divorț” cu clubul, iar Gnohere s-a operat de hernie inghinală și mai are nevoie de timp pentru recuperare. Nu este prima oară când „roș-albaștrii” se gândesc la readucerea lui Rusescu.

Raul Rusescu se întoarce la FCSB. Ultima „ciorbă reîncălzită” n-a avut gust

În perioada 2011 – 2013, Rusescu a marcat 40 de goluri în 82 de meciuri, iar în sezonul 2014-2015 a mai punctat de 4 ori.

Raul Rusescu a fost golgheterul campionatului înn ediția 2012-2013, cu 21 de goluri.

FCSB n-a avut noroc cu ultimul repatriat, Cristian Tănase, care a avut un randament foarte „subțire” în sezonul de primăvară.

Raul Rusescu a mai jucat la FC Sevilla, Sporting Braga și Osmanlîispor. La ultima grupare, Rusescu a fost trimis la formația secundă, fiindcă n-a acceptat micșorarea salariului, cifrat la suma de 600.000 de euro.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO/ Rezolvarea subiectelor date la Limba şi literatura română la Evaluarea Naţională 2018 pentru clasa a 8-a

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.