4179-189646-1415mutuserbiaevz.jpg

“Sunt mai liniştit şi mai uşurat după suspendarea deciziei TAS. Vreau să batem în Serbia. Deşi nu prea mai sunt şanse de calificare la Mondiale, am avea moral pentru viitoarea campanie, cea pentru Euro 2012. E bine că am scăpat de blestemul accidentărilor înainte de meciurile naţionalei. Sunt în formă”, a declarat Mutu.

Vede decizia tribunalului ca pe un semn bun

“Ştiu că pe stadionul «Maracana » din Belgrad ne aşteaptă un calvar, mai ales că, în cazul unei victorii, sârbii au oportunitatea de a se califica direct la Mondiale. Dar suntem gata să ne luptăm! Vrem să ne răzbunăm pentru meciul de la Constanţa, din tur, pierdut cu 2-3”, a completat “Briliantul”, care a continuat: “Ştim că nu mai avem şanse de calificare la Campionatul Mondial din Africa de Sud, dar asta nu înseamnă că ne vom da la o parte. Trebuie să ne gândim şi la următoarea campanie de calificare, la Campionatul European, şi o înfrângere cu Serbia ne-ar putea retrograda în grupa a treia valorică”.

Adrian a vorbit şi despre hotărârea Tribunalului Federal Elveţian, care a suspendat decizia TAS în cazul litigiului său cu Chelsea: “Încă nu ştiu clar cum este exact! Trebuie să aflu şi eu mai multe! M-au bulversat puţin titlurile din ziare. Dacă e chiar suspendată decizia, e s4179-189649-untitled1.jpgemn bun”.

«Briliantul» pleacă de la Fiorentina?

Agentul lui Adrian Mutu, Giovani Becali, a anunţat în presa italiană că Mutu s-ar putea despărţi de Fiorentina în următoare perioadă de mercato, în cazul în care va apărea o ofertă bună. “Mutu se simte bine la Florenţa, unde are un contract pe măsură, dar dacă va sosi o ofertă atractivă în ianuarie, atât pentru jucător, cât şi pentru club, ar putea pleca. Acum, cel mai important lucru este că problema cu Chelsea se va încheia cu bine şi că va juca la cel mai înalt nivel”, a spus Giovani Becali. În ultima vreme, presa din Italia a scris că “Briliantul” s-ar afla în atenţia echipelor Zenit Sankt Petersburg (Rusia) şi Beşiktaş Istanbul. De asemenea, el ar putea fi o ţintă şi pentru echipa lui Claudio Ranieri, AS Roma, la care evoluează şi portarul Bogdan Lobonţ.

Carte despre Adrian

În Italia s-a lansat, în urmă cu o săptămână, cartea “Ca nimeni altul”, care îl are ca personaj principal pe Adrian Mutu. Aceasta costă 18 euro şi prezintă povestea carierei “Briliantului”. Cartea este scrisă de Matteo Morandini şi are 158 de pagini.

4179-189647-1415gheteradoicapturasportro.jpgRădoi, în ghete noi

Mirel Rădoi (28 de ani, foto), de la Al Hilal, din Emiratele Arabe, are încălţăminte specială pentru meciul de sâmbătă, cu Serbia, de la Belgrad, din preliminariile Campionatului Mondial 2010. El va purta o pereche din noul model Nike CTR360. Fotbalistul a testat recentele “achiziţii” chiar în cantonamentul României de la Mogoşoaia şi speră să-i sperie pe Stankovici şi compania la Belgrad. “Îmi plac noile ghete, sper să mă ajute să fac un joc bun”, a declarat fostul stelist.

Bucur s-a antrenat separat

Lotul naţionalei a efectuat, marţi seara, la Mogoşoaia, un antrenament de aproximativ două ore. La şedinţa de pregătire au participat toţi cei 23 de jucători convocaţi de selecţionerul Razvan Lucescu pentru meciurile cu Serbia şi Insulele Ferţ, din preliminariile Cupei Mondiale din 2010: Coman, Pantilimon, Tătăruşanu, Maftei, Panin, Rădoi, Galamaz, Chivu, Goian, Raţ, Neşu, Mara, Bălan, Apostol, Lazăr, Ghioane, Grigore, Varga, Ad. Cristea, Marica, Mutu, Bucur şi Andrei Cristea. La antrenament a participat şi portarul reprezentativei “Under 19”, Gabriel Abraham. Bucur 4179-189648-xy.jpga făcut doar alergări uşoare şi recuperare, deoarece el a evoluat, luni seara, în meciul echipei sale, FC Timişoara, cu Internaţional Curtea de Argeş, din etapa a 9-a a Ligii I.

Stelea s-a contrat cu fanii

La sfârşitul antrenamentului, unul dintre suporterii prezenţi în tribunele stadionului Mogoşoaia le-a strigat jucătorilor: “Poate vă mai calificaţi şi voi”, mesaj care l-a iritat pe antrenorul secund al naţionalei, Bogdan Stelea (foto), care a replicat imediat: “Vezi-ţi, bă, de treabă”. Cei zece fani prezenţi în tribună l-au luat în colimator apoi pe Răzvan Raţ: “Dacă îl vezi pe Cristiano Ronaldo în faţă, te înmoi tot!”. În apărarea fundaşului a sărit tot “Arnold”: “Ce vrei? Care e problema ta?”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.