Michael Klein ar fi împlinit, astăzi, 55 de ani. Din păcate, firul vieţii fotbalistului care a îmbrăcat de 90 de ori tricoul naţionalei s-a curmat brusc pe 2 februarie 1993, în timpul unui antrenament susţinut de echipa lui, Bayer Uerdingen.Romulus Gabor, prietenul cel mai bun al ”Neamţului”, ne-a dezvăluit lucruri mai puţin ştiute despre ”jucătorul fără plămâni” pe care l-a avut coleg la Corvinul şi la echipa naţională. ”Lui Mişa îi era destul de greu printre străini. Chiar mi-a spus că mai joacă un an în Germania, la Bayer Uerdingen, apoi vrea să se retragă şi să revină la Hunedoara. Îl trăgea aţa acasă”, a rememorat, pentru Libertatea, Gabor. Acesta l-a văzut ultima oară pe Mişa Klein cu trei săptămâni înainte de tragicul eveniment de pe 2 februarie 1993.
”Am fost pe la el să-mi iau ”La revedere” şi m-a poftit la un pahar de vin. Din vorbă în vorbă s-a făcut târziu şi chiar a pierdut trenul spre Bucureşti. A apelat la un prieten, care l-a dus rapid cu maşina la Călan, unde a reuşit să prindă din urmă garnitura. S-a grăbit, săracul, să ajungă la antrenamente”. În ceea ce priveşte viitorul la care visa Mişa Klein, Romulus Gabor ne-a precizat că acesta era hotărât să rămână tot în lumea fotbalului. Dacă nu antrenor, cel puţin conducător de club. Asta pentru că iubea prea mult fotbalul pentru a se despărţi la finalul carierei de sportul căruia i-a dăruit totul. La Hunedoara a rămas neconsolată mama lui Mişa Klein, dar şi un frate al acestuia. ”Pe mama lui Mişa n-am mai văzut-o prin Hunedoara, dar trăieşte. Probabil, a plecat şi ea în Germania. În schimb, mă mai întâlnesc cu fratele mai mare al lui Mişa. El e singurul din familia Klein care a rămas acasă”, a conchis, trist, Gabor.
În memoria celui care a fost Michael Klein, Primăria Hunedoara a dezvelit în o statuie cu bustul fostului internaţional, care a fost amplasată în centru oraşului. De asemenea, stadionul unde a evoluat echipa sa de suflet, Corvinul Hunedoara, poartă acum numele său.