Jucătorul de tenis a postat un comunicat, în care și-a folosit cu grijă cuvintele, nedorind să supere pe nimeni.

”Iau foarte în serios impactul și amenințările schimbărilor climatice, mai ales că am venit în Australia pe fondul acestor incendii. Din postura de tată a patru copii și susținător convins al educației universitare, am mare respect și admirație pentru această mișcare.

Le sunt recunoscător tinerilor activiști de mediu care ne forțează să ne analizăm comportamentul și să găsim soluții inovatoare. Le datoram asta și trebuie să-i ascultăm. Apreciez toate îndemnurile privind responsabilitatea mea, ca om, sportiv și antreprenor.

Îmi iau angajamentul să mă folosesc de postura mea privilegiată și să dialoghez cu sponsorii mei despre aceste chestiuni importante”, a sunat comunicat trimis de Roger Federer.

Zilele trecute, Greta Thunberg a publicat un mesaj cu hashtag-ul RogerWakeUpNow (Roger, trezește-te acum), prin care îi cere sportivului să renunțe la parteneriatul cu banca Credit Suisse.

Asta după ce Greta Thunberg s-a alătura mișcării care acuză banca elvețiană că investește masiv în întreprinderi cu activitate comercială din combustibili fosili.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.