România-Elveția, meciul programat astăzi (ora 19.00, Dolce Sport 1, Pro TV), pe stadionul Parc des Princes din Paris, în grupa A a Euro 2016, se dispută într-o perioadă delicată pentru câțiva fotbaliști din reprezentativa Țării Cantoanelor.

Pe 6 iunie a început Ramadanul, cea mai importantă sărbătoare pentru credincioșii musulmani, care se va încheia pe 5 iulie. În această perioadă, adepții Islamului trebuie să facă față mai multor restricții. Printre acestea: nu au voie să bea, să mănânce și să fumeze între răsăritul și apusul soareului.

Interdicțiile amintite își pot pune amprenta asupra condiției fizice a sportivilor musulmani. Iar naționala Elveției are șapte astfel de fotbaliști: Xherdan Shaqiri, Granit Xhaka, Valon Behrami, Blerim Dzemaili, Admir Mehmedi, Haris Seferovici și Shani Tarashaj.

Cotidianul Blick a aflat însă că toți musulmanii din naționala Elveției beau și mănâncă în timpul zilei, pentru a fi în formă la meciuri, profitând de o excepție prevăzută în Coran. “Campionatul European este mai important decât Ramadanul!”, au scris jurnaliștii din Țara Cantoanelor.

Coranul a fost scris într-o perioadă în care nu exista sport profesionist. (Amine Chermiti, fotbalist tunisian)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.