Deşi Huub Stevens nu îl simpatizează deloc, acuzându-l că nu ştie să facă faza defensivă, şefii lui Stuttgart au în continuare încredere în român. Aceştia au refuzat în iarnă o ofertă de la Swansea de 5,5 milioane de lire pentru fostul jucător al Pandurilor.

Dar, spre deosebire de antrenorul germanilor, Gary Monk, tehnicianul celor de la Swansea, este îndrăgostit de calităţile tehnice pe care le are Maxim. În condiţiile în care acesta este şi un excelent executant al fazelor fixe, managerul lui Swansea a stăruit pe lângă conducere să continue negocierile cu Stuttgart. Şi, potrivit „South Wales Evening Post”, s-a ajuns deja la un acord. Folosit în doar trei meciuri în 2015 (niciunul ca titular), Maxim ar urma să ajungă în lotul galezilor din vară, dacă Stuttgart va retrograda. Şansele nu sunt deloc de neglijat, în condiţiile în care, în acest moment, şvabii sunt pe ultimul loc în Bundesliga.

Presupunând că Stuttgart se va salva încă o dată in-extremis – la fel ca sezonul trecut -, acest lucru nu înseamnă că afacerea va pica. Doar că Swansea va trebui să „umble” serios la ofertă, nemţii cerând în acest caz aproximativ 7 milioane de lire sterline pentru a-l ceda pe internaţionalul nostru.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.